Povestea lor – a pantofilor cu toc

Jurnal din viitor XIII

Aşteptau cuminţi un stăpân În spatele vitrinei atunci când i-am zărit pentru prima dată. Deşi păreau a fi perfecţi, nu aş fi vrut să-i cumpăr atunci… Încă Îmi Îngrijeam rănile lăsate de anteriorii. Cu toate acestea mi-am luat inima-n dinţi şi am deschis uşa imensului magazin.

Chiar dacă pentru o secundă ochii vânzătoarei au lucit a scepticism atunci când am cerut să-i probez, ulterior cu un zâmbet ipocrit mi i-a Întins. M-am ridicat de pe fotoliu şi m-am privit În oglindă. Îmi făceau picioarele suple, iar glezna mult mai definită. Atunci am zis – „Da, Îi iau” . Am zâmbit şi am părăsit magazinul.

În minte zeci de ţinute elegante se Învârteau În jurul noilor mei pantofi cu toc. Ajunsă acasă i-am pus pe birou şi am Început să-i privesc Îndelung. Erau perfecţi. Mâine urma să-i Încalţ pentru prima dată, aşa că de cu seară am ales o ţinută care să se asorteze cu ei. I-am aşezat În vestibul, am stins lumina şi m-am băgat În pat gândindu-mă la noua mea pereche te pantofi cu toc.

Dimineaţă am ieşit În grabă din casă. Visasem prea mult şi totul se Învârtise În jurul pantofilor pe care pur şi simplu nu puteam să-i mai descalţ, păreau alipiţi de picioarele mele. Şi cu toate acestea am ignorat sentimentul de teamă care mă mistuise toată noaptea.

N-a fost coleg din departament care să nu observe noua achiziţie, lăudându-mă de alegerea făcută. Însă la ora prânzului picioarele mele deveniseră grele şi dureroase, iar gleznele mele căpătaseră o culoare roşiatică. Deşi orice Încălţăminte nouă mă rodea la Început, nu credem că pantofii mei perfecţi Îmi puteau face una ca asta.

Descălţându-i În grabă m-am năpustit asupra duşului lăsând să curgă un jet rece peste rănile vechi şi acum iar sângerânde. I-am abandonat În anticameră şi am ales o ţinută la Întâmplare.

Pantofii tăiau În carne vie lăsând dâre de sânge să se prelingă uşor pe călcâie. Aşa că Întreaga zi mi-am ascuns picioarele sub birou. Îmi iubeam noii pantofi cu toc, Însă nu puteam să-i las să-mi distrugă picioarele.

Am Încercat numeroase leacuri băbeşti pentru a le diminua duritatea, dar până la urmă i-am trimis la cizmar… de unde, din păcate, au venit În aceeaşi stare.

Acum Îi privesc Îndelung cum stau aşezaţi În debara. I-aş Încălţa, dar mi-e frică. Vreau să renunţ la ei, dar sunt atât de frumoşi. Aş Încerca să le repar defectul, dar nu ştiu cum.

Încă Îi iubesc… Încă mă rănesc… aşa este iubirea…

Claudia 17 mai 2009

2 comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *