Mami, noi de ce n-am avut peşte din sticlă albastră?

Golurile copilăriei ne accentuează personalitatea. Când eram mici n-am avut, iar acum, ajunşi la vârsta maturităţii, vrem să umplem vidul; am avut odinioară, iar azi pur şi simplu am uitat că mai vrem.

Oare de ce ne simţim singuri atunci când nimeni nu ne ovaţionează? Oare de ce ne mulăm acţiunile după plăcerile altora? Oare de ce apelăm la giumbuşlucuri pentru a atrage atenţia asupra propriei persoane? Oare de ce alergăm Într-un suflet pentru a câştiga respectul şi admiraţia celor din jur?

Văzuţi ca simplii puţoi În familie, Încercăm ca prin ochii unor necunoscuţi să ne demonstrăm că suntem cineva. Suntem necredincioşi cu propria mentalitate, minţim fără pic de remuşcare, iar dacă se Întâmplă să ieşim pe locul secund ne dăm cu capul de pereţi şi acuzăm câştigătorul de proaste moravuri.

Oare câţi dintre noi şi-au făcut blog doar de dragul de a fi admiraţi, ovaţionaţi şi glorificaţi?