Copila e bolnavă. Are În jur de 5-6 ani. Stă Într-un cărucior pentru copii de unde picioruşele Îi atârnă ca moarte spre podeaua metroului. Printre pleoapele Întredeschise, ochii micuţei Încearcă să găsească un punct de sprijin, iar părul păcuriu şi buclat se lipeşte de aşternutul năclăios. Obrazul translucid ascunde dâre de salivă uscată, iar buzele albicioase estompează culoarea albă a dinţilor de lapte. E Înfofolită cu o hăinuţă roz pe care cercuri de mizerie se Întrepătrund formând modele unicat. În mână ţine o fotografie, iar lângă cărucior un carton scris cu litere de-o şchioapă Îndeamnă călătorii la compasiune.
Metroul este supraaglomerat. Cu toate acestea, oamenii din jur se freamătă pentru a obţine unghiul perfect din care să poată arunca măcar o privire spre micuţa “ciudăţenieâ€. Rând pe rând, călătorii mişcă dezaprobator din cap, iar mai apoi Îşi Îndreaptă ochii către geam, privind În gol.
Părinţi ei sunt ţigani. Îi recunoşti după culoarea pielii. Sunt Îmbrăcaţi sărăcăcios, iar Încălţările lor pline de noroi scot la iveală cusături demult distruse. Ochii mamei Înconjuraţi de sute de riduri Îţi arată faţa nevăzută a disperării, iar lacrimi Încă neuscate stau În colţul ochiului aşteptând cuminţi să se prelingă Într-un final pe obraz. Mâinile tatălui pironesc căruciorului, iar privirea sa caută bunătatea altor ochi.
Se simt stingheriţi În această postură. Nimeni nu le dă nici măcar o speranţă În suflet, darămite În buzunar. Siluete de piatră gândesc la unison, iar fiecare curbă le transformă În jeleuri umplute cu fiere.
Prins Între degetele fetiţei bolnave, chipul lui Traian Băsescu nu mai poate sfida astăzi discriminarea…
dsandrei
InnOcente
dsandrei