Lovim În moalele capului, tăiem În carne vie, călcăm În picioare orice stârpitură, roadem până la os, rupem În două idioţenii, iar seara ne retragem la cuib, mimând calmul, echilibrul şi diplomaţia.
Spectator În propria-ţi viaţă. Sună absurd, nu? Am impresia Însă, că mulţi dintre noi suntem În postura asta. Câţi dintre noi sunt conştienţi de lucrurile plăcute care au făcut coadă la ieşirea din stand-by? Avem Însă grijă să ne cărăm acasă, În pat, sub cearşaf, În pijamale şi În chiloţi problemele şi sarcinile plasate scrupulos de alţii.
Să stai În pat, Înainte de culcare, cu o ceaşcă de ceai de tei şi să discuţi cu partenerul despre importantul “nimic” a devenit un lux pe care abia dacă directorii şi-l mai pot permite. Cine mai citeşte cărţi Înainte de culcare? Eu am renunţat, după ce seri la rând m-am trezit cu cartea ba pe ochi, ba pe mine, ba sub mine. Cine mai iese cu prietenii la sfârşit de săptămână? De fapt cine mai are prieteni? Deconectatul ăsta are şi el şpilul lui: reconectatul care uneori porneşte ca un Pentium doi.
Mama are o vorbă: Când ajungi acasă, lasă toate problemele de la serviciu În faţa uşii. Şi da, are, ca Întotdeauna, dreptate!
Închide televizorul, monitorul, laptopul şi fii protagonist În propria-ţi viaţă!
aici
noi nu Îmbătrânim
fenomenul e altul de fapt
ridurile astea sunt
ego-urile noastre de compromis
pe care inconştient le Împingem În afară
ca şi cum am vrea să-i Învelim pe ceilalţi
În gunoiul de care sunt şi ei responsabili –
un soi de transpiraţie
pe la colţurile ochilor
ale gurii
mâinile cad ultimele
Într-o zi
vor ajunge Împletite pe pieptul nelocuit
aşezate uşor de câteva bătrâne
care vor lăcrima generos pentru o anumită sumă de bani
mâinile cad ultimele
aşa cum viaţa pune oamenii la locul lor
moartea se gustă În porţii homeopatice
puţin praf
eşapament
ura care leagă şoferii În trafic
pe oamenii politici
vip-urile
casele de lux
seara urcăm În blocuri
şi trântim uşile metalice
grele
peste tot ce vine după noi
– pietre de mormânt pe care nu va sta niciun Înger
În vitrine manechinele se luminează
orbitor
adormim şi sufletele chircite În creier peste zi
ni se Întind În tot trupul
ca nişte fiare care se simt În siguranţă
abia În pustiu
atunci inima ne roade Încetişor
ca o mângâiere
ultima
(Dan Carlea – URBAN, Ed. Vinea 2008)
M-a fascinat titlul, in primul rand. Asa este, ai mare dreptate. Tehnica ne-a dezumanizat. Prietenii virtuali sunt mai presus de cei reali. Ma intreba adesea sotul meu de ce e asa si i-am spus ca in relatia cu prietenii virtuali ai avantajul ca ii apelezi sau le raspunzi cand ai timp si chef si daca apare ceva unde nu ai vrea sa te implici poti sa “sign out” (eu am facut-o in mijlocul unei discutii careia nu ii vedeam finalul si tindea sa devina cearta).
Singura chestie unde nu iti dau dreptate e aia cu “directorii si-l maipot permite”. Hehe! Aia nici atat! Sunt atat de plini (in mod real, dar si in mod inchipuit) de problemele lor, si se simt adesea atat de sus incat nu se pot cobora sa impartaseasca ganduri cu sotia casnica (care il calca, spala, ii creste pruncii), sau, daca sotia e si ea implivata in afaceri nu mai discuta ea despre ale ei, sau …duc, de fapt, problemele de la job acasa.
Deci…hai sa ne reinventam. Ma bucur ca in Bucuresti s-a creat un cerc de twitteristi care se intalnesc in parcuri, la film…e superrrrrrrrrrrr.
Eu sunt din Timisoara, dar nu prea am gasit pe twitter persoane din TM, sau nu ii stiu eu.
Succes la a deveni protagonist in propria viata.
@camionagiu Nu gust deloc poezia, În special cea modernă, dar asta mi-am plăcut, pe alocuri.
@miriam957 Eu Încă n-am apucat să ies cu twitteriştii – uite o plăcere care aşteaptă şi ea, alături de altele, să iasă din stand-by
In ziua de azi, daca esti tanar, daca vrei sa-ti indeplinesti necesitatile normale unui start in viata (o casa, un venit decent si eventual o masina), ai doua variante: fie te apuci “dă combinatii(prin jermanica), mancat-as”, fie te apuci frumusel de munca cinstita. Si daca alegi a doua varianta… prinzi un job naspa (ca deh… de unde naiba sa ai “3 ani experienta” la primul job?) pe o suma mica de bani (adica o suma care tinde spre “decent”, dar mai are ceva pana acolo). Sau, daca vrei mai multi bani, trebuie sa muncesti enorm… si sa uiti sa-ti traiesti viata. Si, e trist, pentru ca de voie, de nevoie, multi aleg sa faca precum in ultimul exemplu, desi niciodata salariul castigat nu va reflecta timpul pierdut la servici. Anii astia nu se mai intorc.
Asa e viata. Cand esti tanar nu ai bani sa traiesti, iar cand ai bani, iti dai seama fie ca nu-ti arde de distractii, fie ca esti prea batran (si ai arata cam penibil in unele locuri).
1. Cartile nu se citesc la lumina artificiala pe motiv ca ramai chior/chioara. Am zis :D
2. Nu stiu ce e atat de discutat seara cu o ceasca de ceai cand poti foarte bine sa transformi ceaiul intr-o seara romantica in 2, cu sampanie/vin . Si astfel, uiti de toate problemele de peste zi (trebuie si putin skill pentru asta) :)
3. Prietenii adevarati nu sunt cei virtuali.
Tind sa cred ca inca mai am ceva prieteni si inca mai ies din casa:).