Spectator În propria-mi viaţă

Lovim În moalele capului, tăiem În carne vie, călcăm În picioare orice stârpitură, roadem până la os, rupem În două idioţenii, iar seara ne retragem la cuib, mimând calmul, echilibrul şi diplomaţia.

Spectator În propria-ţi viaţă. Sună absurd, nu? Am impresia Însă, că mulţi dintre noi suntem În postura asta. Câţi dintre noi sunt conştienţi de lucrurile plăcute care au făcut coadă la ieşirea din stand-by? Avem Însă grijă să ne cărăm acasă, În pat, sub cearşaf, În pijamale şi În chiloţi problemele şi sarcinile plasate scrupulos de alţii.

Să stai În pat, Înainte de culcare, cu o ceaşcă de ceai de tei şi să discuţi cu partenerul despre importantul “nimic” a devenit un lux pe care abia dacă directorii şi-l mai pot permite. Cine mai citeşte cărţi Înainte de culcare? Eu am renunţat, după ce seri la rând m-am trezit cu cartea ba pe ochi, ba pe mine, ba sub mine. Cine mai iese cu prietenii la sfârşit de săptămână? De fapt cine mai are prieteni? Deconectatul ăsta are şi el şpilul lui: reconectatul care uneori porneşte ca un Pentium doi.

Mama are o vorbă: Când ajungi acasă, lasă toate problemele de la serviciu În faţa uşii. Şi da, are, ca Întotdeauna, dreptate!

Închide televizorul, monitorul, laptopul şi fii protagonist În propria-ţi viaţă!