Miros, deci exist!

 

Mirosul de măr copt, de pepene galben, de dimineaţă brumată, de briză… mirosul propriei case.

Mirosul este ca o busolă În timp. Învie amintiri sau Însemnează altele noi. Sunt lucruri pe care nu este nevoie să le vezi, ci doar să le miroşi.

Zilele Însorite de primăvară sunt un amalgam de arome de verde, flori de cais şi de zarzăr. Vara miroase a vid fierbinte, În vreme ce toamna aduce cu ea o briză de mere coapte, struguri tăciunii şi depresie morbidă.

Mirosurile de lemne arse, mănuşi uscate pe sobă şi fular ud de transpiraţie Îmi amintesc de zilele Înnorate de iarnă.

Apusul miroase a regrete croşetate cu tristeţi, iar răsăritul are o mireasmă rece dar jovială.

Copilăria la bunici miroase a orez cu lapte, fân d-abia cosit şi a poieniţă plină de flori de câmp. Strada de acasă miroase a frunze de nuc, a narcise şi a cenuşă aruncată pe zăpadă. Adolescenţa miroase a noapte neagră şi amară, precum cafeaua, şi a dimineţi zgribulite …

Drumul spre casă miroase a emoţie şi a nerăbdare…

Acum miroase a… iubire şi fericire!

Miroase a amintiri…

4 comments

  1. Tot respectul pentru sentimente, dar titlul nu e prea fericit ales.

    La mine e “Miros, deci ma spal”, da nah…obiceiuri

  2. Titlul e perfect ales, gura, bă! Contrast bun. În rest – unele-s clişee, da’ pentru mine, pentru că probabil nu le simt eu; un scris excelent. Nota 11 de la Jeg. :)

  3. mie-mi place foarte mult cand miroase a primavara, a mare, a ploaie.. si de aici cad in butoiul cu melancolie.. :)

Leave a Reply