M-am pierdut, iar viitorul are căsuţă vocală

M-am pierdut printre frustrări, visuri, dorinţe, plăsmuiri, curiozităţi, banalităţi, furii…

Am o problemă! Primul pas, care de altfel este şi cel mai greu, l-am făcut – am conştientizat faptul că am o problemă. Dilema este Însă ce fac cu ea.

E aproape tragic să descoperi la o vârstă, cam departe de majorat, că nu te mai regăseşti. Îţi aminteşti că În urmă cu un anumit timp ţi-ai lăsat identitatea Într-un colţ, explicându-i că ai ceva treabă şi să cu degetul arătător ridicat În stil dictatorial i-ai poruncit să nu se mişte de acolo.

Te-ai Întors, dar mult prea târziu. Dacă fiii risipitori sunt primiţi cu braţele deschise, aşa cum e bine să se sfârşească orice poveste, tu ai fost Întâmpinat de un colţ gol. Habar nu ai ce s-a Întâmplat cu tine, cu visurile, speranţele, trăirile, mirosurile sau gusturile tale. Parcă s-ar fi evaporat.

E aproape tragic să te trezeşti Într-o zi şi să nu-ţi aminteşti cum miros dimineţile de iarnă geroasă, mănuşile ude puse pe calorifer, serile fierbinţi din august, gustul de orez cu lapte făcut de bunicii care nu mai sunt, parfumul cu care te-ai dat când ai fost În clasa a V-a la o petrecere unde era şi el…

E aproape tragic să te trezeşti Într-o zi că viitorul are căsuţă vocală "V-aţi greşit vocaţia! După semnalul sonor lăsaţi Înjurăturile". "  @#@&%@  " Şi acum? Acum ce fac? Am greşit, dar care-i calea cea dreaptă?

E aproape tragic să ştii că pur şi simplu ai fugit de tine, dar să-ţi fie frică să te regăseşti…

Voi cum vă Împăcaţi cu voi?