Dimineţi reci În compania RATB-ului


Fiecare mijloc de transport În comun Îşi are călătorii lui fideli.

În fiecare dimineaţă aştept cu nerăbdare venirea autobuzului. Mă clatin de pe vârfuri pe călcâie, numărând parcă secunde care se scurg până la venirea lui. În sfârşit Îi zăresc fruntea inscripţionată printre copaci goi. Ca un iubit nerăbdător se opreşte În staţie şi-şi deschide „braţele” să mă cuprindă În el. De la fereastra lui imaginile se derulează cu Încetinitorul.

Afară nu e zi şi nici noapte, iar şoseaua este Înţesată de gărgăriţe nerăbdătoare să ajungă la destinaţie. Blocurile reci, pământul nisipos şi copacii Împietriţi mă aruncă Într-o atmosferă de coşmar. Urmăresc cu atenţie fiecare haină care mă atinge lasciv pe spate şi fiecare geantă sau sacoşă de plastic care-mi izbeşte violent picioarele precum pendulul unui ceas.

Nu suport să fiu atinsă de necunoscuţi. Aş vrea să Înceteze această frecare continuă, numai că, În această dimineaţă, „iubitul” a strâns la pieptul său prea mulţi amanţi. Într-o secundă, printr-o răsucire bruscă reuşesc să-mi lipesc spatele de geamul aburit. Vreau să ştiu cu cine mă Înşală În această dimineaţă…

Scăfârliile albe Înălţate către plafon contrastează puternic cu negrul Înmormântal al vestimentaţiei. Pe semne „amanţii” lui sunt astăzi În doliu. Lumina galbenă transformă feţele Îmbătrânite mult prea devreme În figuri de ceară. Toată lumea este somnoroasă şi liniştită… La coborâre mâna mea se desprinde uşor de bara ancorată pe uşă…

(…)

În cea de-a doua staţie mă ascund zgribulită după panoul publicitar. Aici vântul suflă Întotdeaunacu putere. Din când În când Îmi arunc ochii spre şosea sperând că „bătrânul” va veni. Nu numai oamenii au vârste, ci şi autobuzele. Bătrânul este cel care-mi Încheie călătoria matinală. După lungi aşteptări, uşile lui se deschid lăsând liberi câţiva zeci de „amanţi”.

Bătrânul arată precum o epavă şi miroase a vechi şi a cârciumă ieftină. Muncitori gălăgioşi cu haine murdar şi fesuri negre trase pe ochi Însoţiţi de sacoşe colorate din rafie, Înconjoară uşa de la mijloc. Înjurături, coji de seminţe de floarea soarelui şi…
Ajung la destinaţie.

Încă o zi În care te simţi atât de diferit…

 

 

4 comments

  1. cand calatoream foarte des cu autobuzul, tot un 312 la vremea aceea, erau dimineti in care imi venea sa-i salut pe cei din statie, ca pe niste buni si dragi colegi de suferinta. toti aveam aceeasi ora de mers inspre servicii. dar cea mai frumoasa intamplare legata de autobuz si de statia aceea vine din partea unei fete care, vazandu-ma zgribulita pentru ca afara ploua si imi uitasem umbrela, s-a oferit sa ma adaposteasca sub umbrela ei. “doar ne cunostem” – mi-a spus. si zau ca nu e poveste :) intr-adevar, de 2 ani de zile ne tot cunosteam, in fiecare dimineata, la 8 si 20, eram prezente in statia de autobuz…

  2. daca nu ar fii asa aglomerat nu ai putea sa-i auzi ce discuta, nu si stii ce au mancat dupa miros, nu ai putea citi libertatea din mainile lor, nu ai invata injuraturi noi la fiecare frana inoportuna a soferului… ;)

Leave a Reply