Pluteşte pe apa unei băltoace. Din când În când, paşii repezi o afundă În apă ca pe un copil În cristeliţă. S-a Îngălbenit de ciudă şi repetă Încontinuu că nu aşa-şi va da sfârşitul. Plouă mărunt şi rece. În jurul ei, sute de umbrele negre protejează călătorii de fiorii reci ai melancoliei tomnatice. Oamenii zgribuliţi Îşi strâng gulerele paltoanelor de parcă ar vrea să sufoce problemele zilnice. Toamnele ploiase aruncă nemiloase cu depresii În stânga şi În dreapta. Iar ea, o biată frunză, se zbate Într-o băltoacă pe trotuar…