Când e linişte

… vorbesc cu mine despre mine. Când eram mică visam la agitaţia din Bucureşti. Azi Încerc să-mi reamintesc cum miros lemnele proaspăt tăiate, fânul abia cosit şi fuga prin lanul de porumb. Zilele În care Îmi băgam mâinile până la cot În pământ În căutarea micilor cartofi, mirosul de frunze uscate de sub mărul din faţa geamului şi aleea crăpată apar ca simple flashuri În minte. Alţii se plâng, În timp ce alţii trăiesc doar din amintiri. M-aş Întoarce În oraşul natal, dar sunt asemenea unui imigrant român care s-ar usca În ţara lui.

Şi dacă n-are să mă ucidă sistemul de sănătate precar, şpaga Întinsă poliţiştilor pentru eliberarea carnetului de conducere, improvizaţiile aduse blocurilor care zboară la fiecare rafală de vănt, la bătrâneţe am să mă mut la ţară. Dimineaţa, lângă moşul meu, am să sorb o cană de ceai fierbinte pe terasă.