De câteva zile rumeg intens amintiri despre ziua mamei. Îmi vin În minte mirosuri de aracet, acuarele şi pastă de pix parfumată. Mâzgălesc pe o foaie un ghiocel. Spre surprinderea mea e la fel de simpatic ca cel pe care-l desenam În copilărie. Pesemne lucrurile dragi şi importante nu se uită niciodată.
Primul cadou făcut mamei a fost la Îndemnul Învăţătoarei – clasica fotografie lipită pe carton În care eu eram Îmbrăcată În şcolăriţă cu pampoane În cap şi cu harta României În fundal. O kitschoşenie totală.
Ce ştiam eu despre cadouri atunci? Mai nimic. Aflasem Însă că te cuprinde un sentiment de plăcere când dăruieşti ceva. Aşa că am cules de prin casă lucruri – un săpun camay primit cadou de bunica mea pe care-l ţinea Între albituri, două scoici care zăceau În sertarul biroului meu şi un corn cu ciocolată cumpărat de la chioşcul şcolii, dar pe care uitasem să-l mănânc. Le-am "ambalat" Într-o cutie de pantofi. Nu Îmi aduc aminte reacţia mamei, Însă Îmi amintesc emoţia cu care le-am aşezat În cutie şi cu câtă nerăbdare am aşteptat-o să se Întoarcă de la serviciu.
Emoţiile mari stau În lucruri mici şi neimportante. Împărtăşim amintiri?
adeona