Jurnal din viitor IV

Pierdut echilibru. Îl declar nul. Ne Închidem În noi pentru a salva rămăşiţe de sentimente.
Declaraţie de Sf. Valentin

Dragul meu,

Nu, nu te mai iubesc. Nici nu cred că te-am iubit vreodată. Inima mea nu tresare atunci când Îţi privesc pupilele dilatate, iar indiferenţa ta nu face altceva decât să roadă bază fragilă a relaţiei noastre. Pentru mine ai fost un simplu colac de salvare care mă aducea pe linia de plutire, dar care nu reuşea să asaneze oceanul sărat al melancoliei care mă transforma Într-o celulă moartă.

Nu avem nimic În comun. Diferenţele nu ne fac mai speciali şi nici nu ne completează. Zile goale trec pe lângă mine fără să lase În urma lor nici măcar o amintire. Vieţile noastre sunt paralele…

Dimineţi reci În compania RATB-ului


Fiecare mijloc de transport În comun Îşi are călătorii lui fideli.

În fiecare dimineaţă aştept cu nerăbdare venirea autobuzului. Mă clatin de pe vârfuri pe călcâie, numărând parcă secunde care se scurg până la venirea lui. În sfârşit Îi zăresc fruntea inscripţionată printre copaci goi. Ca un iubit nerăbdător se opreşte În staţie şi-şi deschide „braţele” să mă cuprindă În el. De la fereastra lui imaginile se derulează cu Încetinitorul.

Afară nu e zi şi nici noapte, iar şoseaua este Înţesată de gărgăriţe nerăbdătoare să ajungă la destinaţie. Blocurile reci, pământul nisipos şi copacii Împietriţi mă aruncă Într-o atmosferă de coşmar. Urmăresc cu atenţie fiecare haină care mă atinge lasciv pe spate şi fiecare geantă sau sacoşă de plastic care-mi izbeşte violent picioarele precum pendulul unui ceas.

Nu suport să fiu atinsă de necunoscuţi. Aş vrea să Înceteze această frecare continuă, numai că, În această dimineaţă, „iubitul” a strâns la pieptul său prea mulţi amanţi. Într-o secundă, printr-o răsucire bruscă reuşesc să-mi lipesc spatele de geamul aburit. Vreau să ştiu cu cine mă Înşală În această dimineaţă…

Jurnal din viitor III

El: Å¢i-am spus că relaţia asta nu are nici un viitor! Pur şi simplu nu mai am timp şi pentru tine!

Ea: Ba ai, dar nu vrei să-ţi faci! Toată ziua te ocupi cu zeci de nimicuri!

EL: Pentru mine aceste nimicuri Înseamnă mult!

Ea: Pentru mine nu!

El: Şi ce vrei să fac?

Ea: Nimic. O să fac eu! Plec!

Viaţa s-a complicat. Serviciul ne solicită din ce În ce mai mult. Plecăm dimineaţă la ora 7.10 şi venim acasă la ora 11.20. Facem un duş şi ne târâm frânţi de oboseală În pat. Week-endul este rezervat proiectelor amânate de-a lungul săptămânii.

Doi străini sub acelaşi acoperiş.
Un sunet ţipător mă trezeşte brusc din amorţeală. Instinctual Întind mâna după telefon. La celălalt fir o voce seacă Îmi reaminteşte că am decalat deja de două ori data de predare a proiectului. Îmi spun În gând „La dracu, am venit acasă la ora douăsprezece şi jumătate!”. Îl asigur că Îl voi trimite pe mail În maxim 2 ore şi Închid convorbirea. Deşi sunt ameţită reuşesc să ghicesc unde sunt limbile ceasului. E 11.47. Ah, azi este duminică şi vroiam să mai lenevesc În pat vreo două ore.

Îmi fac o cafea tare iau laptopul În braţe şi mă apuc de proiect. Încerc să-mi reamintesc ce făceam acum un an de zile, acum doi ani, 3… În copilărie. Brusc revin În prezent… Patul e gol. Ah, nu l-am mai văzut de o săptămână. Pun mâna pe telefon şi-l sun. De abia din a treia Încercare reuşesc să-l prind la telefon. „Bună”, „Nu pot vorbi acum” şi convorbirea se Închide brusc.

Jurnal din viitor II


Inteligenţa şi indiferenţa au ucis cu bestialitate tot ce era mai frumos În viaţa noastră

După un somn profund m-am trezit cu o durere ascuţită În creştetul capului şi cu o anxietate apăsătoare. Sunt confuz. Aş vrea să ştiu dacă este zi sau noapte, dacă plouă sau ninge, dacă este toamnă sau vară. Aş vrea ca vântul să-mi mângâie obrajii, ploaia să mă plesnească puternic peste frunte, iar valurile reci să mi se piardă printre degete. Vise …

Era cârtiţei
Au trecut aproape 10 de ani de când Pământul ne-a alungat de pe suprafaţa lui şi ne-a Îngropat În el. De ani buni zilele şi nopţile sunt sinonimice. Deasupra totul este un amalgam de cenuşă, nisip şi gaze Înţepătoare.

În naivitatea noastră am crezut că Pământul ne va suporta orice supliciu şi capriciu. Şi nu a fost aşa. Natura s-a Întors Împotriva noastră mai fioroasă şi mai violentă ca niciodată. A preferat să se autodistrugă decât să mai aştepte o moarte lentă provocată de o mână omenească.

Nu am ştiut să preţuim…

Indiferenţă şi incompetenţă

Paradoxul sistemului medical românesc. Deşi România este statul pe care-l reprezintă şi Îl susţin, preşedintele Traian Băsescu a decis să se opereze la Viena, În vreme ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a ales o clinică din Franţa pentru o intervenţie chirurgicală.

Cecul vicios Începe cu lipsa instrumentelor necesare zilnic, continuă cu lipsa aparaturii performante şi se Închide cu medicii incompetenţi care cer şpagă. Cele câteva puncte care, Însă, nu Închid acest cerc vicios sunt reprezentate de medicii competenţi ale căror venituri cresc simţitor În urma „donaţiilor” făcute de pacienţi.

Dacă o banală pană de curent e scos la iveală faptul că viaţa Îţi este clar pusă la Încercare de lipsa unui generator de curent În spital, ministerul sănătăţii este mult prea preocupat de…

Migrarea creierelor

Omenirea se Învârte În jurul banilor şi totul se reduce la bani. Dacă nu ai reuşit să prinzi măcar o geană din „ochiul dracului”, atunci Îţi faci bocceluţa şi pleci În lume să-ţi cauţi bucata ta de noroc.

Fiecare ţară cu căpşunarii ei.

Cu gândul la reuşită renunţă la casă, familie şi prieteni şi se transformă În imigranţi. Lasă În urma lor familii incomplete, copii În grija bunicilor şi a vecinilor şi forţă de muncă insuficientă pentru ţara lor. Odată ce au prins rădăcini acolo au grijă ca aproape tot câştigul să-l trimită la „ai lui”. Sumele mari de bani trimise de imigranţi reuşesc să ridice economia ţării În care au copilărit. Între timp, „adoptatul”…