Adesea facem foamea prin birouri. Durerea de stomac ne chirceşte asupra sarcinilor de serviciu, dar nu cedăm. Fugim repede la o ţigară şi În timp ce o fumăm pe jumătate aşteptăm să se facă cafeaua la automat.

Durerea ai cunoscut-o În pruncie, lovindu-te cu capul de piciorul mesei. Ai urlat din rărunchi până a dispărut.

Sănătatea. Te Întrebi ce-i aia abia când nu o mai ai.

Credeam că mi-e frică de moarte. De fapt flirtez zilnic cu ea, cu fiecare masă pe care o sar, cu fiecare ţigară pe care o fumez, cu fiecare sticlă de cola pe care o sorb pe nerăsuflate, cu fiecare supă la plic.

Suntem zei. Nouă niciodată nu se Întâmplă nimic. Noi nu facem accidente rutiere pentru că suntem experimentaţi; noi nu murim de cancer de plămâni pentru că străbunicul a trăit 95 de ani, deşi fuma ca un turc; nouă nu ne va sta inima de atâta sare, zahăr şi grăsimi. Noi suntem zei, iar nouă nu nu se poate Întâmpla niciodată aşa ceva!

Azi cred că mi se poate Întâmpla orice. Că flirtul ăsta e unul prost şi ieftin. Că dacă mă uit la Daniel mi se face inima cât un purice şi, frate, mi-e ruşine de-mi vine să intru În pământ. Omul ăsta se roagă la Dumnezeu să-l lase În viaţă, iar noi, ăilalţi, ne batem joc de ea mai rău ca de o colegă de clasă prinsă că şi-a tras-o cu ăla din a 11B.

Mama are o vorbă “Viaţa e dură“. Eu zic să o Îndulcim măcar pentru Daniel.

Donează banii pentru un ruj, ojă, 4 beri  sau 4 sticle de suc (marcă bunicică)

la 0900 900 110

Donează banii pentru un ruj, ojă, 4 beri sau 4 cutii de suc (marcă ceva mai bună)

la 0900 900 115

Comments (1)

  1. Anca, interesant mod de-a privi viata. :)

    Undeva la scara mai mica, pana acum 2 ani (pe 23 se implinesc 2 ani de la “fericitul eveniment”) gandeam in sinea mea cum naiba toti fotbalisti, schiori si alti sportivi reusesc sa se accidenteaza si stau pe “bara”. Auzeam de entorse, intindere/ruptura de ligamente, probleme cu meniscul, etc.
    Pana in 2008, din fericire, nu am avut nici un astfel de eveniment. Soarta a facut sa ma “aranjez” cu ruptura de LIA (ligament incrucisat anterior) intr-un moment al naibii de banal, la schi. Nu avusesem deloc viteza dar la o clipa de neatentie, zapada fiind moale, schiul stang mi-a ramas in zapada in spate si s-a produs nenorocirea.

    La fel si in cazul lui Daniel. Cine ş-ar fi imaginat ca viata lui poate lua o asemenea tornura?
    Trebuie sa-i fim alaturi! Astept cu nerabdare evenimentul dedicat lui din Timisoara.

    Anca, multumesc pentru inspiratie. Daca timpul imi va permite voi extinde povestea despre intamplarea care mi-a schimbat oarecu viata. :) Din fericire, intr-un mod mult mai simplu si bland decat pentru Daniel.

Leave a Reply