Lumea doarme. Eu vreau să văd proiectate pe pereţii trişti ai camerei diapozitive cu desene. Vreau să rememorez momente şi trăiri păstrate adânc În cutiuţa ale cărei balamale au ruginit deja.

Mă dau rotundă, Însă singurele diapozitive de care Îmi mai amintesc sunt Martinică, Albă ca Zăpada, Scufia Roşie, deşi În dulapul magic erau cu zecile ambalate În cutiuţe albe cu scris auriu. N-am uitat Însă mirosul de plastic şi vopsea Încinsă care invada camera, perdelele maronii prin care abia trecea lumina şi frame-urile proiectate pe peretele cu picăţele pe care le consideram magice. Uneori, pe ascuns, le scoatem şi mă uitam la ele În faţa geamului

Mică fiind, când eram Întrebată ce am să mă fac când am să fiu mare răspundeam vânzătoare. Asta am şi ajuns vânzătoare de vorbe, visuri şi nimicuri ambalate frumos. La botez, ursitoarele mi-au scos În cale pixul şi nu bani. Acum am În casă mai multe pixuri decât bani În buzunar. Bizar.

proiectate pe pereţii trişti ai camerei

Comments (5)

  1. mmm…si discurile cu “Ursul pacalit de vulpe”, “Scufita rosie” etc. pe care le ascultam cu atata emotie…

  2. chiar zilele astea am dat si peste diapozitivele din copilarie si peste camera cu care mi le reda tata.Doamne, am simtit aceeasi nerabdare ca si tunci cand abia asteptam sa vina el acasa si sa stam impreuna sa vedem un desen nou.
    Acum ii sunt recunoscatoare mamei ca nu m-a lasat sa le arunci si le-a pastrat ea pentru mine.E frumos sa ai amintiri tangibile, materiale.

Leave a Reply