Aici sunt banii dumneavoastră!

Spor pentru refacerea de după concediu, spor de xerox, spor de penibilitate, spor de stres, spor pentru folosirea calculatorului, indemnizatie pentru ziua de naştere sau indemnizaţie pentru

dcln101l ţinuta decentă. Sunt câteva exemple de sporuri pe care bugetarii le-au primit până acum o lună. Înţeleg că nu le mai primesc, altfel nu-mi explic de ce mulţi dintre ei se comportă precum boabele de porumb Într-un tuci Încins.

Eu lucrez În weekenduri, de sărbători legale, câte 12 zile de muncă Încontinuu, Încep munca prea dimineaţă sau rămân la muncă până târziu În noapte, ore considerate de condul muncii ca ore de noapte, şi ghici ce?! NU AM ABSOLUT NICIUN SPOR! Aş putea să mă pisicesc prostesc şi să Întreb “Da’ de ceeee. Cu ce-am greşit?”

Blonda din guvern, doamna Udrea, a zis o vorbă de duh zilele astea: “După cu ştiţi, la stat mai mult se şomează decât se lucrează!”

Primul blog al bărbaţilor care merg la curve

0511-0810-0315-3348_Cartoon_of_a_Crazed_Clown_clipart_image

Nu vă agitaţi ca fetele mari În patul conjugal, imediat după nuntă, e doar un titlu sforăitor, desprins din ciclul “căutări de puţoi pe goagle sau gogle (sic!)” Vedeţi dacă nu s-a format comunitatea consumatorilor de prostituate! Puştanii care vor să ştie cum sunt curvele” ajung la mine pe blog.

Alţii lasă Însă curvele deoparte şi Încearcă să facă pace cu dracul gol: “ce Înseamnă bărbat În viziunea unei femei”. Unii au dileme existenţialede ce se descalţă femeile sub birou de tocurisaucele mai zgomotoase băşini“.

Mizând pe faptul că nimeni nu le vede ce tastează, femeile dau frâu liber imaginaţiei: “sex cu doi bărbaţisaubărbaţi dezbrăcaţi“. Asta cu hoardele de masculi mioritici” mă depăşeşte…

Alţii dau plăcerile carnale pe sporirea calităţilor “intelectuale“: “cum ajungi vedetă pe youtube

Ce femei, ce bărbaţi, ce sex În grup, unii vor doar să ştiece gătim pentru pomană“.

În aceeaşi notăceva de plâns” că doar vinesfârşitul lumii” şi totuşi n-am aflatde ce sunt frumoase curvele

– va continua-

Şi marmota… făcea guvern de tehnocraţi

200px-Puppeter_template.svg

Guvern de tehnocraţi, cu oameni deştepţi, frumoşi, intelectuali, spirituali, cu bună-credinţă şi mai presus de toate independenţi politic. Sună a file de poveste. Totuşi, nu dau o ceapă degerată pe astfel de promisiuni şi nici măcar nu Încerc să le acord Încredere! M-am pârlit, ne-am pârlit de atâtea ori.

Suntem ca un pui tranşat ce aşteaptă calm În caserolă să fie devorat, ca mai apoi să ajungă rahat mânjit pe o bucată de hârtie igienică.

Mă Întreb dacă nu cumva partidul din sânul căruia a răsărit ca un ghiocel În prag de primăvară un premier fără carnet de partid nu Îşi va permite să-i adreseze clasica ameninţare părintească: “Eu te-am făcut, eu te omor? Fă ce-ţi zic!“?

Bagă cineva mâna În foc că noul ministru de la Interne, care o fi el, nu va asculta de directivele lui Vanghelie de a da liber poliţiştilor chiar În ziua alegerilor? Sau că mult-trâmbiţatele camere de supraveghere din sediile de vot nu se vor strica peste noapte din cauza unui găinaţ de cioară?

M-am săturat de politicienii ăştia care mimează, În plină zi, În piaţa publică, c-ar fi mironosiţe virgine, naoptea dansează la bară Într-un bar de strip-tease.

Poporul “pâine şi mult circ”

Li se ridică pielea pe spinare şi Încep să scuipe, arătându-şi colţii ca o pisică Înconjurată de o haită de câini, atunci când aud propunerea ca unii din ei să-şi ia bocceluţa şi să plece din Parlament. Susţinătorii actualei opoziţii spun că este o reacţie firească. Nefirească mi se mare mie, care sunt doar spectator la un circ de pe scena căruia se aruncă cu pâine goală.

parlament

A picat guvernul! Pagubă-n ciuperci!

A picat ruşinos, Însă.

Parlamentul, forul suprem al ţării, a demonstrat, Încă o dată, că este doar un circ pe scena căruia se desfăşoară ciunţi, schizofrenici şi mincinoşi cu acte În regulă.

În acest for, vă reamintesc, suprem, În urnele de vot se Îndeasă pâine, aspirine sau gumă de mestecat.

Azi a fost ziua pâine şi gumă. Eu personal, nu gust astfel de glume ale parlamentarilor.

*Impresia că cei care ne conduc au mai mult bun simţ decât un Dorel care fluieră după femei s-a spulberat.


De ce eu?

  • de ce vreau să fac ca lucrurile să meargă bine?
  • de ce mă implic În noi proiecte?
  • de ce stau câte 10-12 ore la muncă, 5 zile pe săptămână?
  • de ce vreau să mut munţii din loc?
  • de ce spun lucrurilor pe nume?
  • de ce renunţ uneori la o parte din viaţa mea pentru alţii?

De ce eu şi nu tu, el, ea, ei, ele,voi?

Atunci Întrebarea “de ce eu caut stăpân pentru pisica din spatele blocului” este de prisos!

059cattoonDM_468x465


Angajatul, În poziţie de capră

Criza a pus angajatul cu botul pe labe. De la demisii fluturate ameninţător pe la nasul patronilor, azi am ajuns să Îngurgităm cu noduri, zilnic, de trei ori pe zi,  mâncarea tradiţională  “Taci şi Înghite”.

ist2_4289344-mad-blogger

Precum un gunoier deghizat În doctor, patronii au ciopârţit cu securea din salarii, beneficii, premii sau chiar zile libere, Înfăşurând resturile În feşi mărunte de sarcini noi. Scrâşniturile au fost pedepsite cu noi ciopârţeli sau nimiciri În masă. Jupânii au profitat din plin de context: piaţa muncii e ferecată cu zeci de lanţuri şi yale.

Statistica vorbeşte de la sine. Numărul sesizărilor depuse de angajaţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă este În creştere, În unele zone ale ţări se vorbeşte chiar despre triplări are numărului plângerilor. Bucureştiul, campion odată la numărul de joburi disponibile, este şi el În trend.

În timp ce unii mai curajoşi depun plângeri peste plângeri, alţii pun acatiste şi stau dosiţi pe sub birouri cu frica de a nu fi pe lista celor de care patronul se poate lipsi.

Sunt alţii care nu au stat, nu stau şi nu vor sta niciodată În poziţie de capră – ei sunt bugetarii. Cu o crasă cutezanţă ies zgomotos În stradă şi urlă din rărunchi  “Noi vrem mai mulţi bani!

Viaţa de chiriaş “low cost”

Te dau la ţigani!

Å¢iganii sunt precum pisicile: când le arăţi mâncarea se freacă de tine, mimează că te-ar iubi, iar după ce au mâncat te scuipă şi-şi Înfig ghearele şi colţii ascuţiţi În mâna care i-a hrănit.

Foto: Innocente 2008

Te dau la ţigani!”, spunea bunică-mea, Dumnezeu s-o ierte, atunci când făceam vreo trăsnaie. Poate că şi acum mai sunt părinţi sau bunici care-şi ameninţă odraslele În acest fel. Mi-e indiferent!

Unii cred că discriminarea se Învaţă acasă, În familie, că plecăm de mici cu idei preconcepute. De-a lungul vieţii am Înţeles că nu există idei preconcepute, ci doar idei formate pe baza unor experienţe de viaţă, ale noastre sau ale altora.

De mică i-am văzut cocoţaţi În merii sau În vişinul din curte, dând iama prin florile din curţile altor vecini, ploconindu-se de Paşte şi Crăciun pentru o bucată de cozonac, beţi morţi prin faţa curţii, puşi Întotdeauna pe harţă, sunând la 4 dimineaţa la poartă. I-am văzut furând din lucrurile noastre.

După toate astea, vin unii să-mi spună că am o gândire de rahat, că cea cu probleme sunt eu, nu ei că vinovaţi sunt părinţii mei că nu m-au lăsat să mă joc cu ei…

Electorul “coate goale”

votegrafitti0Dragii noştri guvernanţi

Ne-am săturat să ve vedem cum vă fugăriţi prin Parlament sau Guvern, cum vă Înghesuiţi libidionos pe la colţuri ca să vă trageţi de elasticul de la chiloţi.

Ne-am săturat să vă vedem cum vă ridicaţi poalele-n cap, ca mai apoi să urlaţi ca din gură de şarpe “Săriţi! Viol!“.

Ne-am săturat să vă vedem cum ameninaţi cu moţiunea de cenzură, o nuia pe care abia o puteţi prinde Între buricele degetelor.

Ne-am săturat să fim chemaţi la vot prin Îndemnul “Soarta stă În mâinile alegătorilor“, când prin cârciuni şi bodegi vă Înfrăţiţi În faţa ciolanului.

Ai voştri “coate goale” care v-au votat.

<<< InnOcente* şi-a propus să nu scrie despre troaca politică, Însă are momente În care pur şi simplu refulează >>>

Ba p-a mă-tii

baby-birds-picturemensclub24

Şpagă la medic, şpagă la poliţist, şpagă la funcţionar, spagă la judecător, şpagă la examen, şpagă la control… România e ţara spăgilor, unde dacă nu scoţi bani din buzunar să cinsteşti pe terchea-berchea rămâi În curul gol. Spui schimbare, spui “Hâc! Eu cu şini votez la toamnă?”.

Greşit! Toţi se uită la alegeri ca la marele ciolan de porc condimentat cu foi de dafin, usturoi, piper şi alte mirodenii mioritice. Scrutinul este pentru cei care Încă de pe acum au căscat ciocurile mai tare ca puii de cioară care aşteaptă să fie hrăniţi. Cum, nu-i vedeţi? Lăsaţi, o să-i vedeţi la iarnă Încolonaţi la marea Împărţeală a ciolanului, când fiecare va primi În farfuria de plastic a puterii un post călduţ unde se freacă menta pe mii de euro.

La etajul nouă, În blocul vecin, cineva se uită aproape tot timpul la unul dintre cele două posturi de ştiri. Îl văd televizorul când ies la fumat. Oare la ce-i foloseşte? Că ţara o duce prost toată lumea ştie, dar cât de prost o va duce după alegeri, greu de estimat. Dacă sub şefi, şefuţi, şefuleţi, şefuleţi-leţi-leţi erau trei furnici, după alegeri ele vor fi incluse În mult-anunţatul program de restructurare. Eu Înclin să cred că singurii angajaţi vor mai fi şeful statului şi şoferul său.

De ce nu candidează Becali la prezidenţiale? Ar fi fost candidatul perfect care să se ia În gură cu orice şef de stat. Deranjatul ne-ar fi putut declara război, iar armata noastră ar fi dezertat subit. Nu cred că Putin (să nu ne amăgim că ar fi renunţat la cârma Rusiei) s-ar supăra dacă din cer i-ar pica un petecoi de pământ, cred că şi francezii, americanii sau germanii ar fi fericiţi. Aştfel, cei care calcă bmw-uri prin oraş, ar urma să calce viteza la serviciu “ca să aibă şi gura lor ce să mânce“.

Nu sunt patriotă, nici măcar nu Încerc să mimez acest lucru. Mă ţine aici familia, care deşi nu e naivă, Închide ochii şi speră ca Într-o zi să le fie, să ne fie şi nu să le fie mai bine.

Da’ pe voi ce vă ţine, fraţilor? Tot “neamurili”?

Şapgă la medic, şpagă la poliţist, şpagă la funcţionar, spagă la judecător, şpagă la examen, şpagă la control… România e ţara spăgilor, unde dacă nu scoţi bani din buzunar să cinsteşti pe terchea-berchea rămâi În curul gol. Spui schimbare, spui “Hâc! Eu cu şini votez la toamnă?”.

Greşit! Mi-a fost spulberată orice speranţă că alegerile sunt pentru noi, pleava, ăia care dau la târnăcop. Toţi se uită la alegeri ca la marele ciolan de porc condimentant cu foi de dafin, usturoi, piper şi alte mirodenii mioritice. Scrutinul este pentru cei care Încă de pe acum au căscat ciocurile mai tare ca puii de cioară care aşteaptă să fie hrăniţi. Cum, nu-i vedeţi? Lasăţi, o să-i vedeţi la iarnă Încolonaţi la marea Împărţeală a ciolanului când fiecare va primi În farfuria de plastic a puterii un post călduţ unde se freacă menta pe mii de euro.

La etajul nouă, În blocul vecin, cineva se uită aproape tot timpul la unul dintre cele două posturi de ştiri. Îl văd televizonul când ies la fumat. Oare la ce-i foloseşte? Că ţara o duce prost toată lumea ştie, dar cât de prost o va duce după alegeri, greu de estimat. Dacă sub şefi, şefuţi, şefuleţi, şefuleţi-leţi-leţi erau trei furnici, după alegi ele vor fi incluse În mult-anunţatul program de restructurare. Eu Înclin să cred că singurii angajaţi vor mai fi şeful statului şi şoferul său.

De ce nu candidează Becali la prezidenţiale? Ar fi fost candidatul perfect care să se ia În gură cu orice şef de stat. Priviţi partea bună a lucrurilor, cineva ne-ar fi putut declara război, iar armata noastră ar fi dezartat subit. Cred că Putin s-ar supăra dacă din cer i-ar pica la picioare un petecoi de pământ, cred că şi francezii, americanii sau germanii ar fi fericiţi.

Nu sunt patrioată, nici măcar nu Încerc să mimez acest lucru. Mă ţine aici familia, care deşi nu e naivă, Închide ochii şi speră ca Într-o zi să fie mai bine pe pământ românesc.