Jurnal din viitor V

De ce nu suntem noi, ci doar eu şi tu?

M-am plictisit! M-am plictisit de relaţia noastră! Fiecare zi e identică cu cea de ieri, nimic În plus sau În minus. E ca şi cum ani de-a rândul m-am hrănit numai cu pâine goală. Îmi spui că mă iubeşti, Însă gramofonul tău e prăfuit şi stricat, şi asta se vede.

Dau drumul la robinet. Jetul de apă rece se Îngrămădeşte să umple gaura de scurgere. Mă aşez pe marginea căzii şi privesc cum apa se sparge În bulbuci În propria băltoacă. Sunetul grav scos de cascada În miniatură e hipnotizant. Închid ochii şi Încerc să mă relaxez. Frânturi de gânduri Îmi traversează mintea, iar cercuri colorate În portocaliu şi albastru se rostogolesc În fundul ochiului.

Închid apa, Îmi dau capotul jos şi mă scufund În mica mare. O picătură de apă fierbinte se prelinge de pe robinet Între degetele mele de la picioare. Simt o uşoară senzaţie de usturime. Fiorul reuşeşte să mă reţină pentru câteva secunde În realitate. Picături mici de apă se rostogolesc agale pe faianţă, iar deasupra căzii, sub furia căldurii, tavanul alb se inundă de broboane.

„Eşti plecat de două zile de acasă!”, Îmi spun În minte. „Tu Încă mai speri să cred În afacerile tare prelungite? Ei bine, nu!” În sine Îmi zic, aprobând din cap, că de mâine voi Înceta să mai fiu căţeluşul lui pletos care aşteaptă cuminte pe preş o privire, o clipă de afecţiune sau 6 minute de hârjoneală. La urma urmei nici nu cred că te mai iubesc. Eşti ca un drog de care Încerc din răsputeri să scap. Pentru ce te-aş mai iubi? Pentru clipele În care uiţi să sunt lângă tine, pentru nopţile În care locul tău din pat este liber, dar Îl umpli În altă parte, pentru zilele În care cifrele numărului meu de telefon sunt ignorate şi pentru că nimic nu mai este ca la Început… ca la Început…

Amintiri cu tine şi cu mine se Îngrămădesc violent În creier. Picătura de apă fierbinte o simt ca o mângâiere rece şi… adorm

Mă trezesc Într-o baltă rece. Pielea de pe mâini şi s-a Încreţit, iar corpul meu este la fel de Îngheţat ca şi inima.

Alexandra 05.03.2009

Jurnal din viitor IV

Jurnal din viitor III

Jurnal din viitor II

Jurnal din viitor I

 

Comments (3)

  1. -De ce nu suntem noi, ci doar eu şi tu?-
    Pentru ca intr-o relatie, inainte de a fi NOI exista doar EU si TU.
    Ca sa ajungi la NOI e nevoie de multa munca. Nu stiu cati ani ai, si mai ales cata experienta de viata ai, dar te vei convinge singura de chestia asta. Din pacate te vei convinge abia dupa ce o sa iei cateva lovituri bune de la viata.

Leave a Reply