M-am drogat

–         cu hormonul fericirii eliberat de ciocolata Primola cu alune –         cu un analgezic purtător al numelui comercial Saridon –         cu hidratantul suc de fructe –         cu o banană coaptă până la refuz   Canicula face ravagii În corpul meu! Dacă aş putea să-i spun să Înceteze sau măcar să purtăm o negociere…   Două zile

Dimineţi reci În compania RATB-ului


Fiecare mijloc de transport În comun Îşi are călătorii lui fideli.

În fiecare dimineaţă aştept cu nerăbdare venirea autobuzului. Mă clatin de pe vârfuri pe călcâie, numărând parcă secunde care se scurg până la venirea lui. În sfârşit Îi zăresc fruntea inscripţionată printre copaci goi. Ca un iubit nerăbdător se opreşte În staţie şi-şi deschide „braţele” să mă cuprindă În el. De la fereastra lui imaginile se derulează cu Încetinitorul.

Afară nu e zi şi nici noapte, iar şoseaua este Înţesată de gărgăriţe nerăbdătoare să ajungă la destinaţie. Blocurile reci, pământul nisipos şi copacii Împietriţi mă aruncă Într-o atmosferă de coşmar. Urmăresc cu atenţie fiecare haină care mă atinge lasciv pe spate şi fiecare geantă sau sacoşă de plastic care-mi izbeşte violent picioarele precum pendulul unui ceas.

Nu suport să fiu atinsă de necunoscuţi. Aş vrea să Înceteze această frecare continuă, numai că, În această dimineaţă, „iubitul” a strâns la pieptul său prea mulţi amanţi. Într-o secundă, printr-o răsucire bruscă reuşesc să-mi lipesc spatele de geamul aburit. Vreau să ştiu cu cine mă Înşală În această dimineaţă…

„Slujbe” jignitoare, dar care aduc venituri peste medie…

Îi vedem la colţ de stradă. Profesia lor porneşte Întotdeauna de la hainele pe care le poartă, iar aici regula e clară: haina face pe om.

Fie că sunt stridente, puse una peste alta fără nici o logică, dar care scot În evidenţă forme care nu pot fi trecute uşor cu vederea, fie că sunt roase, murdare sau lăbărţate, aceste haine reuşesc să-ţi capteze atenţia. Şi În plus, nu e foarte greu de ghicit ce „profesie” se ascunde sub mormanul de haine: două categorii huiduite de societate – prostituatele şi cerşetorii.

Deşi nu agreăm astfel de „slujbe ruşinoase” bani pe care-i băgăm În buzunarul acestora Îi Încurajează să meargă mai departe. Şi cum fiecare afacere are un anumit plan de bătaie, cerşetorii au Învăţat că cele mai bănoase zone sunt cele din jurul bisericilor sau a cimitirelor, În vreme ce prostituatele se aciuează pe lângă poduri sau pe centuri.

Mai nou astfel de „slujbe” au ajuns să se practice şi În centru Capitalei sub nasul şi stricta supraveghere a poliţiştilor. La urma urmei de ce să nu dea şi ei o…

Vălenii de Munte, un oraş de week-end

Un oraş amorţit, mut şi trist.

“Vălenii sunt de fapt de deal şi nu de munte.” Nicolae Labiş

Deşi oraşul În care am locuit mai bine de 18 ani se numeşte Vălenii de Munte el nu se află În creierul munţilor, aşa cum numele lui dă de Înţeles, ci este Înconjurat doar de dealuri abrupte şi de păduri „stufoase”.

Cu o populaţie ce abia sare de 13 mii de persoane pot spune că acest oraş este unul mic, liniştit şi foarte curat (ei bine se poate). Şi cu toate astea, astăzi mi s-a părut mai gri şi mai sărac ca niciodată: vitrine goale, străzi pustii, maşini care gonesc pe bulevardul rece şi case În beznă.

De fiecare dată când ajung În Vălenii de Munte …

„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi”

„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi” sunt două expresii care, de obicei, Îţi deschid mult mai uşor uşile din fată. Trebuie doar să poţi să le rosteşti!

Pentru cei mai mulţi bucureşteni (pentru că doar pe ei am Început să-i cunosc) „mulţumesc” şi „mă scuzaţi” sunt două expresii care nu merită rostite Într-o societate ca aceasta. Buzele lor rămân Încătuşate atunci când cineva Îi serveşte cu ceva sau atunci când, din greşeala sau nu, Îl ating (toate formele din DEX) pe cel de lângă.

Poate că mulţi dintre noi nu Înţelegem de ce trebuie să cedăm locul din autobuz unei persoane mai Învârstă sau unei mame cu copil În braţe. Totuşi facem acest sacrificiu, chiar dacă suntem obosiţi sau dacă avem bagaje grele. Numai că scârba prinde viaţă atunci când cel căruia i-am cedat locul se aşază liniştit şi Începe să privească pe geam. De abia atunci Înţelegi că nu ar fi trebuit să faci asta pentru o persoană lipsită de bun simţ pentru care cuvântul „mulţumesc” nu a intrat În vocabular. Şi cred că În următoarea zi, când o persoană ca cea de sus te va ţinti cu o privire Încruntată care-ţi transmite „Puştiule, eşti un nesimţit că stai pe locul meu” te vei gândi o fracţiune de secundă dacă să te ridici sau nu, iar În următoarea secundă Îţi vei Întoarce privirea către geam…

La metrou este Întotdeauna…

Gunoi bucureştean sau bucureştean gunoi?

Cumpărăm, folosim, aruncăm…

Ne scârbesc, le ocolim dar Îngroşăm mormanul!

Ziarul, pachetul de ţigări, sticla de suc, punga primită În supermarket, paharul de plastic, punga de cipsuri, mucul de ţigară, biletul de RATB, ambalajul de la Îngheţată…

Toate acestea şi multe altele au ajuns să ne reprezinte şi să dea acea notă de… „originalitate” Capitalei.

 „Ne place curăţenia! La noi În casă e aşa curat şi frumos… Chiar avem un loc În care aruncăm toate cotoarele de măr, pachetele de ţigări, cutiile de bere şi pungile de plastic. Nici mucurile de ţigară nu se aruncă pe jos! De multe ori musafirii rămân şocaţi de cât de curat poate să fie la noi În casă.”

Şi cu toate astea, când ieşi de pe uşa apartamentului comportamentul tău animalic iese la suprafaţă. În această luptă Învingător este cel care reuşeşte să-şi marcheze teritoriul cu cât mai multe gunoaie.

 Ajuns În staţia de autobuz descoperi că pachetul de ţigări e gol. „La dracu” şi-l arunci pe jos unde…

NU, nu te las să mă calci pe trotuar!

Nu-i aşa că trotuarul este exclusiv pentru pietoni? NU pentru biciclete, NU pentru motociclete şi NU pentru autoturisme.

Context: Am plecat azi de la muncă pe la 5 şi jumătate. Eram fericită că scăpasem de mirosul Înecăcios din Încăpere, iar nasul meu striga…libertate. Deşi nu văd foarte bine la distanţă (am miopie şi ştiu foarte bine că am nevoie de „o pereche nouă de ochi”) am zărit În staţia de autobuz o pisicuţă care venea fix spre mine. Mie-mi plac foarte mult pisicile, numai că cele 24 de ore sunt mult prea puţine pentru a-mi putea permite un asemenea lux. Aşa că am profitat de ocazie ca să ”ne alintăm puţin”. Şi acum chiar nu mai contează că am hainele pline de noroi…na, pisicile sunt Încăpăţânate şi… a vrut şi În braţe. Ce să mai, deja mă Îndrăgostisem de ea. Cu chiu cu vai, am reuşit să scot telefonul din „obeza” mea geantă pentru o ultimă Încercare… „Poate, poate mergem Împreună acasă” mi-am zis. Geantă, telefon şi pisică…mult prea mult… la naiba am doar două mâini… Pun pisica pe trotuar, pun telefonul la ureche şi vorbesc. Mângâi pisica, ţin de geantă şi Încep să povestesc despre „noua achiziţie”.

Subiectul: Numai că pisica o zbugheşte speriată şi eu mă trezesc cu ditamai curu’ de maşină În curul meu (mai mic ce-i drept). Rămân şocată…