Suntem nişte fiinţe ciudate. Urcăm pe piedestal o mână de concetăţeni pentru ca mai apoi să-i urmărim mai rău ca pe cobai, din vârful patului.

Serviţi vă rog de la Pro şi Cireaşa de pe tort de la Prima sunt două emisiuni al căror scop nu-l Înţeleg. Înţeleg Însă că fac rating.

Îmi este destul de greu să Înţeleg cum de ne uităm cu atâta nesaţ cum nişte d-ăia pe care i-am urcat anterior pe piedestal Îşi dau sufletul să facă ceea ce noi facem În mod constant. Apropo de Cireaşa de pe tort, trăiesc totuşi cu impresia că femeile din România ştiu să gătească, măcar cartofi prăjiţi, chiar dacă se laudă ele că În viaţa lor nu au pus mâna pe mânerul cratiţei.

La Serviţi vă rog satisfacţia celor care trăiesc la ţară cu animale În curte cred că este maximă. ” Uite-o fă şi pe proasta asta. Nu ştie cum se strânge rahatul la porc! Dacă eram bărbate-su o băteam de-i suna apa-n cap. Ai auzit fă?!” Şi cum n-ar fi suficient că strâng rahatul de porc, domniţele cu aspiraţii de vedetă o fac Îmbrăcate În fustiţe sub fund şi cu cizme viu colorate.

Nu-mi spuneţi acum că românii se uită la cele două emisiuni În lipsă de altceva…

Leave a Reply