România se află pe Glob, Însă cu siguranţă nu a migrat Încă din Africa Înspre Europa. Spun asta pentru că cei aproape 240.000 de kilometri pătraţi ascund lucruri paradoxale. Spre exemplu, avem cutii de chibrit la preţuri exorbitante.

Mai exact preţurile româneşti la apartamente au ajuns să fie comparabile cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene. Având În vedere că am aderat la blocul comunitar, asta nu ar trebuie să reprezinte o problemă, Însă aceste locuinţe sunt de proastă calitate, iar salariile noastre sunt cu mult inferioare faţă de cele ale vesticilor. Aşa că ne trezim În situaţia În care pentru a cumpăra o garsonieră decentă care costă În jur de 70.000 de euro trebuie să muncim nu mai puţin de 13 ani. Ani În care ne vom hrăni doar cu “răbdări prăjite”. Şi cum băncile Încă mai solicită un avans, iar valoarea ratei creditului pe lună nu trebuie să treacă de 30% din salariu, o persoană cu un venit mai mare decât salariul mediu nu Îşi permite să viseze nici măcar la o garsonieră.

Şi cum asta nu era de ajuns, preţurile apartamenteleor au crescut În ultimele patru luni cu o cincime.

Şi cu toate acestea, statisticile arată că cel mai mare bun al românilor rămâne imobilul. Dacă În europenii investesc banii În afaceri şi trăiesc În chirie, românii pun leu lângă leu cu speranţa că Într-o zi se vor trezi sub propriul acoperiş.

Comments (7)

  1. ovidiu

    mda, preturile sunt cum sunt, dar si chiriile sunt exorbitante. nu are rost sa intru in detalii. a si sa nu uit, speranta intr`un trai mai bun e `motorul` romanilor

  2. Ce-ai alege sa faci daca ai avea 70000 eur acum? Sa-i investesti in ceva? Sau sa-ti cumperi o casa?

  3. Având În vedere că sunt româncă aş Înclina să-mi iau o casă, dar pentru că de 5 luni şi ceva sunt şi europeană voi pune În balaţă şi deschiderea unei afaceri. Şi cu toate acestea trăim În România unde birocraţia e În floare …

    Casă de piatră vreau…

  4. Casa de piatra din nefericire nu e cumparabila. Trebuie sa astepti sa ti se ofere. Altfel se va darama…

  5. iLL

    Chirii. Intretineri. Alte cheltuieli.
    Natie de oameni simplii fara pretentii. Vreau si eu o cutie dubla de chibrituri pentru care sa platesc 30 de ani.

Leave a Reply