Foto Geza Simo (SIMGEO)

“Decât să-i moară toţi puii, mai bine numai unul — şi fără să se uite Înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii zdraveni, pe când ăl rănit striga cu deznadejde:
— Nu mă lasaţi! Nu mă lăsaţi!
A Încercat să se târască după ei, dar n-a putut, şi a rămas În loc, urmărindu-i cu ochii până au pierit În zarea dinspre miazăzi. Peste trei zile, toată preajma era Îmbrăcată În haină albă şi rece a iernii. După o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dânsul un ger aprig.

La marginea lăstarului, un pui de prepeliţă, cu aripa ruptă, stă zgribulit de frig. După durerile grozave de până adineaori, urmează acum o piroteală placută. Prin mintea lui fulgeră crâmpeie de vedenii… mirişte… un câramb de cizmă pe care se urcă o furnică… aripa caldă a mamei.
Se clatină Într-o parte şi Într-alta, şi pică mort, cu degetele ghearei Împreunate ca pentru Închinăciune.”
Puiul, de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti

Am plâns În hohote şi l-am visat nopţi la rând. Eram la Începutul clasei a V-a.

Comments (13)

  1. Pe mine m-a marcat asta si apoi moartea caprioarei de Labis…

    Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
    Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
    Inalta tata foc infricosat.
    Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
    Din ierburi prind În maini fãrã sã stiu
    Un clopotel cu clinchet argintiu…
    De pe frigare tata scoate-n unghii
    Inima caprioarei si rarunchii.

    Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ….
    Tu, iarta-ṃ, fecioara Рtu, caprioara mea!
    Mi-i somn. Ce nalt Îi focul! Si codrul, ce adânc!
    Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

  2. Si acum mi se face pielea de gaina cand citesc “Puiul”.

    Am mai patit asa cand o colega imi povestea despre o experienta de-a ei in calitate de reporter. Fusese la o gradinita in prima zi si ii intreba pe copii de parintii. Toti spuneau lucruri frumoase, vesele si ajunge la o fetita… Fetita asta ii spune:
    “Eu…eu nu o cunosc pe mama. Nu am vazut-o niciodata. Am o fotografie cu ea acasa si vorbesc cu ea in fiecare saptamana la telefon…”
    …Ce-i mai poti spune acelei fetite? :|

  3. Mai era È™i povestea aia idioată cu un băieÈ›aÈ™ care avea o gâscă È™i mergea la târg cu ea, iar nemÈ›ii au aruncat În aer podul pe care-l traversa.

  4. emma

    Adrian O., cum se cheama povestea ca de o saptamana incerc sa-mi amintesc:(

  5. cristina

    Hmmm,chiar ne-a marcat copilaria…eu as adauga si Moartea caprioarei,de Labis si Gandacelul,de Elena Farago.

  6. Cristi

    Si sa nu uitam si de toti aceeia care am fost marcati de Ferma Animalelor…

  7. ceasuri

    Si mie mi se pare stupida introducerea in programa scolara a acestor povestiri triste, si inca stam bine in literatura universala gasim Singur pe lume, David Coperfield, Fetita cu chibriturile (asta ma ingrozea la la gradinita), Cuore – inima de copil, si etc.

  8. dave

    @cristi

    tu esti prost, n`ai ce cauta aici.Invata sa scrii si intoarce`te.

  9. Silviu

    @ceasuri
    Daca nu ar fi in programa scolara, cred ca nu ar auzi nimeni de aceste opere. Chiar daca sunt triste, sunt foarte frumoase. te sensibilizeaza instant

  10. Nanescu

    Eu mi-am reprimat amintirile cu Puiul pana acum. Cred ca a terorizat generatii!
    ;)
    Pe mine m-a mai pus pe plans si Emil Garleanu. Are o povestire cu un caine care moare de batranete – “Grivei” parca – de-a dreptul sfasietoare.

  11. Imaginati-va ce drama am trait eu si cum a trebuit sa infrunt si rautatea colegilor din moment ce port numele Puiu.

Leave a Reply