Marea clefăială publică

Gingaşele femei venerate timp de mii de ani În lucrările poeţilor şi ale pictorilor sunt de fapt nişte scroafe care Înfulecă cât e ziua de lungă. Nu numai că nu sunt În stare să-ţi pună pofta În cui, dar deseori transformă mijloacele de transport În comun În adevărate cantine umblătoare.

În vagoanele Metrorex miroase Întotdeauna a transpiraţie şi a pateuri reÎncălzite. Amalgamul de izuri, deloc ademenitoare, Îţi Întoarce maţele pe dos. Duhoarea de ceapă călită, făină coaptă sau prăjită sau cea a brânzeturilor Încălzite Îţi pătrunde În nări precum o pilă metalică. La capătul ei creierul icneşte.

Pe banchete, doamne de toate vârstele, unele săracele, altele cu inele de aur Îndesate pe fiecare deget clefăie de zor din pungi subţiri şi multicolore la pateuri, covrigi sau plăcinte. E o foşneală continuă. Din când În când se mai aud roţile metroului ce trec violent peste macazuri. Osânditele la echilibristică plimbă mâncarea dintr-o mână-n alta, până ajung să slinească toate barele sau mânerele de care se ating.

Fiecare bătaie a inimii amplifică senzaţia de scârbă, iar imaginile se distorsionează. Vezi porci rimelaţi şi cu cercei rotunzi În urechi care dau cu râturile În mormane de merdenele.

“Atenţie se Închid uşile” dă startul unei noi provocări: suptul degetelor slinoase. Rând pe rând arătătoarele, degetele mari şi cele impudice sunt luate-n gură cu nonşalanţă, În timp ce limba se plimbă insistent sub unghiile lungi, atent lăcuite. Cu resturi de foitaj lipite de colţurile gurii, doamnele păşesc agale spre uşi…