Românii au dat deoparte proverbul “Să moară capra vecinului“, acum la modă e “Să moară mama, cât de grasă e capra vecinului“. Femeile se Împart În trei categorii: bunăciuni, scobitori şi vaci, iar toate la un loc sunt curve. N-o spun eu, ci puştanii cu mai mult sau mai puţin păr pe piept şi creier În carapace.

Bărbaţii prin definiţie sunt nişte fiinţe nu prea delicate, ca să nu spun hidoase, unele dintre noi au Înţeles asta, drept pentru care s-au şi reprofilat. Lăsăm deocamdată preferinţele sexuale ale femeilor şi revenim la urâţenia sexului tare… de multe ori doar În gură. Bărbaţii Îmi lasă senzaţia că se cred cele mai sexy fiinţe din Univers, părerea mea e că doar suferă de ipocrizie.

Nu ştiu dacă ar trebui să ne simţim flatate când şuncile noastre de pe burtă, fese sau mâini devin subiect de discuţie la o bere Între bărbaţi “Ai văzut-o p-aia, bă? Fă, nu mai mânca atâta că ai să plesneşti. ” Tragic este că cei care scot astfel de perle pe gură nu au nici În clin, nici În mânecă tangenţă cu vreun standard masculin al frumuseţii. Ba mai mult, nimic nu-i opreşte să facă astfel de comentarii, nici măcar faptul că acasă Îi aşteaptă soţii duble şi ca vârstă şi ca greutate faţă de cea supusă bârfei masculine.

Nu ştim cum nu le plesnim peste boturile alea, care Înfulecă zilnic din ceea ce gătim, atunci când emit asemenea judecăţi!

Unii spun că româncele ar fi neÎngrijite. Parţial de acord, câteodată mă regăsesc şi eu În postura asta, dar mai neÎngrijiţi sunt bărbaţii patriei noastre. Să fim serioşi, ne-am trezit să căutăm excepţiile Într-o mare de certitudini, ne-am trezit să căutăm femeile de şunci, când burţile multor bărbaţi se revarsă ameninţător peste pantaloni, iar tricourile nu le acoperă de la buric În jos, ne-am trezit să căutăm femeile la manichiură, când bărbaţii nu numai că nu au auzit de pilă şi forfecuţă pentru cuticule, ci nici de unghieră, ne-am trezit să vorbim de mişcare, când bărbaţii fac asta numai când se duc să cumpere bere… şi cu toate astea dormim cu voi În pat şi vă pupăm pe gură!

Comments (12)

  1. Ups! :)) Busted?
    Fiecare cu dreptatea lui, are şi Vali dreptate, multe românce sunt nu doar neÎngrijite, ci de-a dreptul Împuţite. Pot da exemple oricând. Daaaar nici cu românaşii nu mi-e ruşine. Oricum, generalizarea nu face bine nici de-o parte, nici de cealaltă.

  2. De acord, cu mentiunea ca barbatii sunt asa cum i-ai descris tu, adica niste magari, pana la proba contrarie.

  3. Cineva s-a suparat, rau de tot, pe un articol. Probabil ca uitam ca, atunci cand zicem ‘femei’, ‘barbati’, ‘neveste’ generalizam. Exista femei pe care e mai usor sa le sari, decat sa le ocolesti, trebuie sa recunosti asta. Si oricat de multe forfecute si pile de unghii ar avea, tot o sa fie mai usor sa le sari! Normal, exista si barbati asa cum ii descrii tu. Dar, nu uita, generalizam! NU poti sa ai numai Adonisi pe langa tine, asa cum nici noi nu beneficiem doar de Afrodite. Mai e si cate un Quasimodo, nu? Poate mai multi, dar ei sunt termenul de comparatie, la urma urmei. Si nu, nu cred ca exista femei urate. Fiecare are ceva frumos, daca stii unde sa cauti.

  4. Mda, cam asa e. De fapt, inainte de burti, barbatii tind sa aiba o problema severa cu igiena si alte lucruri basic…

    Am auzit un barbat care putea a transpiratie si caruia i s-a reprosat acest lucru raspunzand: “Miros a barbat!”…

  5. femeile sunt impartite in trei categorii:
    curve – alea care se f*t cu toata lumea
    curve proaste – alea pe care le-ai f*tut si tu
    curvele dracului – alea care se f*t cu toata lumea, numai cu tine nu!

    in rest, diferentele intre o bere si o femeie sunt destul de clare, nu?

  6. Mai, misto articolul.Din pacate insa, exista si ceea ce tu nu ai scria, adica exact partea aia cu femei mari:)
    Nu e oligatoriu sa fii obiectiv, dar uneori se merita.
    O zi buna.

  7. Vasili

    Cu ce te incurca … “cuticulele” de s-a scos o forfecuta speciala pentru asta? oare pe vremea mamutilor aia ce avea cuticule lungi nu erau in stare sa arunce sulita? Se impiedicau de cuticule cand fugeau de carnivore?

    Treaba cu miscarea e complexa. Spune-mi de ce femeile nu se aduna sa practice un sport in echipa? Sau orice altceva decat fitness sau Tae Bo.
    La terenul unde joc fotbal saptamanal este o pista de atletism profi si ma minunez de fiecare data cand vad oameni peste 25 de ani care habar nu au sa alerge corect. Am spus oameni pt. ca exemplarele sunt de ambele sexe.
    Am vazut la TV un reportaj legat de proba sportiva data la Academia de Politie si m-am crucit. La proba de 1000 de metrii jumatate din candidati au fost praf. Lesinaturi, varsaturi, tot tacamul. Sotia mea alearga 10 de ture de stadion, asa de incalzire, fara sa isi bata capul si asta in condiitile in care are ceva masa, nu e scovearga.

    PS. Nu stiu ce barbat te-a suparat da’ vad ca a fost o treaba serioasa. :)

  8. Imaginea ce insoteste articolul e reprezentativa pentru cele 2 sexe: barbatul in general optimist, femeia in general pesimista. De aici se genereaza frictiunile intre El si Ea.

    EA, din cauza pesimismului ce o caracterizeaza are tendinte materialiste (e calea cea mai usoara in a incerca sa-ti ascunzi defectele), e birfitoare (prefera sa distraga atentia spre o alta Ea sau spre un El pentru ca nu cumva cineva sa-i observe defectele fizice), vrea sa fie tratata in mod egal cu barbatii dar nu poate renunta la avantajele feministe, se “gateste” ca o femeie frivola si asteapta sa i se spuna “Doamna”, se afiseaza in societate cu dorinta de a fi apreciata pentru aspectul ei exterior …
    El, din pricina optimismului ce-l caracterizeaza il intereseaza compania celor ce-l inteleg (fie ca sint Ei fie ca e TV-ul pentru ca Ea e la coafor sau manichiurista), deoarece nu-i este distrasa atentia de propria persoana ii place in societate, ii pace sa faca sport, cauta sa obtina performanta in orice, obtine rezultate bune si in activitatile delicate (arta, gastronomie etc) …

    Si El si Ea se erijeaza in “lupul moralist”, toate acestea din pricina firii: Ea doreste sa fie curtata, El doreste sa fie vinator.

  9. Unu

    @nemesis: mai e o categorie:
    – proaste – alea care nu se f*t cu nimeni :))

Leave a Reply