Pentru că-mi place…

Ani m-a pus Într-o situaţie puţin cam delicată: să recomand o carte bună celor care citesc aceste Însemnări. De o lună tot Încerc să Îmi organizez timpul În aşa fel Încât să ajung să cumpăr o carte … n-am ajuns. Ultima carte pe care am pus mâna a fost „Fiare Vechi” a lui Robert Turcescu.

Proşti, dar buni


Mâinile ei s-au scorojit de la atâta detergent de spălat vase şi mobilă, părul lui miroase a ceapă prăjită şi a carne fiartă, hainele lui sunt pătate de var şi vopsea, unghiile ei sunt precum cireşele verzi mâncate deja de viermi… În doar două cuvinte – muncile de jos.

Cei mai mulţi dintre noi privesc aceste slujbe de undeva de sus, de foarte sus. Poate că de cele mai multe ori suntem Îndreptăţiţi să-i tratăm astfel, având În vedere atitudinea lor mult diferită faţă de a noastră – elevaţii. Dar oare te-ai gândit că fără această categorie de oameni tu n-ai avea o casă zugrăvită, căldură În calorifer şi mâncare de la fast food?

Nu putem Înţelegem cum un om refuză să aibă o viaţă mai bună, o slujbă respectată şi mai bine plătită.

În clasa a cincea, În prima oră de curs, diriginta ne-a zis pe un ton sec că România are nevoie şi de gunoieri nu numai de directori şi a subliniat că depinde doar de noi. A avut dreptate… doar parţial.

Ca să vrei ceva mai mult de la viaţă ai nevoie de..

Dragă Moşule,

Ştiu că anul acesta nu am fost o fetiţă foarte cuminte, dar promit să mă comport mai bine la anu’, aşa că te rog să nu-mi aduci o nuieluşă :D Aşa că vreau, doar dacă se poate, să mă iei de mânuţă şi să mergem la cumpărături :D. Vreau un brăduţ (micuţ) cu câteva globuleţe

Bătaia-i ruptă din rai!?

Violenţa asupra femeilor, o problemă de mentalitate!?

„Bătaia-i ruptă din rai!” Eu am preferat să ard raiul.

„Intri În casă. Arunci cu nonşalanţă cheile pe dulap. Aprinzi luminile dai drumul la TV şi te apuci să scormoneşti prin frigider. Mănânci liniştit, iar vasele murdare le arunci În chiuvetă. Te tolăneşti pe fotoliul din faţa TV-ului cu telecomanda În mână şi cauţi ceva care să-ţi capteze atenţia. Auzi un zgomot ciudat şi te reÎntorci la canalul anterior. Nu, nu s-a auzit aici. Te ridici şi te duci În bucătărie crezând că paharul din chiuvetă s-a răsturnat peste vasele nespălate. Nu, nici el nu este. E chiar aşa cum l-ai lăsat. Un nou zgomot. Te reÎntorci În faţa televizorului iei telecomanda şi-l dai pe mute. „Ciuleşti” urechile. Vecinii de sus iar se ceartă. Auzi cum sticlele se sparg de gresie. Urlete şi mobilă care scârţâie pe parchet. Pui mâna pe telefon şi Îţi spui că de data ţi-a ajuns. Formezi la 112… Pui receptorul jos Înainte ca apelul să se fi iniţiat. Îţi reaminteşti că scandalul de sus nu e problema ta. Te arunci În pat şi dai televizorul mai tare, mai tare. Cu toate astea, scandalul de sus se aude În continuare, poate că e doar În mintea ta. Dai drumul la calculator şi deschizi winamp-ul. Selectezi muzica favorită şi Îţi pui căştile. Deschizi câteva site-uri şi te apuci să citeşti. După jumătate de oră luminiţele ce se reflectă În geam Îţi captează atenţia. Te ridici din faţa calculatorului şi te uiţi pe geam. În faţa blocului sunt parcate o maşină a poliţiei şi o salvare. Pe scară se aud foşnete şi şuşoteli. Cu paşi hotărâţi te duci către uşa apartamentului. Îţi propteşti palmele pe lemnul rece şi priveşti pe vizor. Aglomeraţie la etajul superior. Îţi iei inima-n dinţi Învârţi cheia din uşă şi ieşi. Dai nas În nas cu vecina de vizavi care te pune rapid la curent: „Bărbat-su o omorât-o cu bătaia.” Un gusta amar ţi se prelinge pe gât. Te ia ameţeala şi Îţi vine să vomiţi. Deschizi uşa apartamentului În grabă şi o trânteşti după tine. Te sprijini de lemnul rece iar picioarele ţi se Înmoaie şi aluneci uşor până pe gresia din hol…telefonul… De ce ai Închis Înainte să vorbeşti. Te simţi vinovat. Puteai salva o viaţă şi n-ai făcut-o!”

 Statisticile oficiale prezintă o Românie În care violenţa asupra femeilor este „la ea acasă”, iar această casă, din păcate, se măreşte. Mai grav e că statisticile neoficiale arată o Românie plină de bărbaţi pentru care femeia trebuie bătută preventiv… Da, statistici neoficiale pentru că…

Gânduri arhivate…

Amintirile nu mor, ci trebuie doar s㠺tergi praful de pe ele…

Da. Mă săturasem să stau În gazdă. Bucureştiul era pentru mine doar un oraş aglomerat, jegos şi monoton, iar şcoala era de-o plictiseală sfâşietoare. Fugeam acasă În fiecare joi doar ca să stau pe net până la 6 dimineaţa. Schimbarea s-a produs În momentul În care, răsfoind ziarele am dat peste un articol În care se vorbea despre un cămin din Regie. Partea cea mai bună era că te puteai caza acolo chiar dacă nu erai student la stat, doar student să fii. Am stat de vorbă 10 minute cu fetele de pe hol şi În doar 4 zile m-am mutat. Numai că după doar două zile de „cămin” am simţit că nu mă mai scald În lac, ci Într-un puţ fără fund. Nimerisem În cameră cu două „călugăriţe pârâcioase” pentru care ziua Începea la 6 dimineaţa şi se sfârşea la ora 10 fix. „Adică eu m-am mutat În cămin ca să mă bag la somn la ora 10?!” Asta era prea de tot! După aproximativ o lună administratorul a Înţeles că sunt mult prea energică pentru „molii” (aşa le poreclisem), astfel că…

Dobitocia se clădeşte În familie

„7.20. Intri În clasă. Ora de curs a Început În urmă cu 20 de minute. Spui << Neaţa >> şi te Îndrepţi calm spre fundul clasei. Arunci rucsacul pe bancă şi te Întorci cu paşi hotărâţi către catedră. Cu un ton nervos Îi ceri „dobitocului de profesor” să-ţi motiveze absenţa. Te iei În „gură cu el” pentru că refuză să deschidă catalogul şi pentru că Încearcă să-ţi explice că ora de curs Începe la 7.00 nu la 7.20. Îl Înjuri ţi-l ameninţi că-l dai cu capul de tablă. Într-un final problema ta se rezolvă, iar absenţa se Încercuieşte. Te reÎntorci În bancă scoţi telefonul mobil bagi căştile În urechi şi dai drumul la radio. După câteva minute profesorul vine la tine şi te roagă frumos să scoţi căştile. Te ridici brusc. Îl Împingi şi-l Înjuri de toate neamurile, după care părăseşti sala În grabă.”

„6.50. Intri În clasă. Îţi scoţi caietul, cartea şi pixul. Pălăvrăgeşti un pic cu colegii de clasă. La 7.00 te aşezi În bancă şi aştepţi În linişte profesorul. Se face 7.10 şi el nu mai vine. La 7.30 cineva Încearcă să deschidă uşa. Profu’. Vrea să zică << Bună dimineaţa >> dar nu-i iese. Se clatină pe picioare şi ai impresia că Într-un moment se va prăbuşi. Într-un final ajunge la catedră. Nici azi nu a luat catalogul din cancelarie. E mort de beat. Te Întrebi cum dracu a ajuns În halul acesta aşa de dimineaţă. Ora de matematică a rămas În coadă de peşte… Închizi cartea şi te pregăteşti pentru următoarea oră.”

Oare aşa arată şcoala românească? Îmi place să cred că nu, dar pe internet sunt filmuleţe care arată cum dascălii sunt umiliţi de elevi şi pun pariu că nu sunt regizate!

Astăzi profesorii nu mai sunt priviţi cu respect şi nici nu mai reprezintă un model pentru tinerii Învăţăcei….

Ca o paralelă, dacă eu m-aş duce Într-o zi la serviciu şi l-aş Împinge şi Înjura pe şeful meu, În secunda imediat următoare directorul instituţiei În care lucrez mi-ar desface contractul de muncă, la fel s-ar Întâmpla şi În cazul În care m-aş duce beată.

„Prof-ule, dute-n p*** mea!”
Violenţa din şcoală Începe cu…

„Slujbe” jignitoare, dar care aduc venituri peste medie…

Îi vedem la colţ de stradă. Profesia lor porneşte Întotdeauna de la hainele pe care le poartă, iar aici regula e clară: haina face pe om.

Fie că sunt stridente, puse una peste alta fără nici o logică, dar care scot În evidenţă forme care nu pot fi trecute uşor cu vederea, fie că sunt roase, murdare sau lăbărţate, aceste haine reuşesc să-ţi capteze atenţia. Şi În plus, nu e foarte greu de ghicit ce „profesie” se ascunde sub mormanul de haine: două categorii huiduite de societate – prostituatele şi cerşetorii.

Deşi nu agreăm astfel de „slujbe ruşinoase” bani pe care-i băgăm În buzunarul acestora Îi Încurajează să meargă mai departe. Şi cum fiecare afacere are un anumit plan de bătaie, cerşetorii au Învăţat că cele mai bănoase zone sunt cele din jurul bisericilor sau a cimitirelor, În vreme ce prostituatele se aciuează pe lângă poduri sau pe centuri.

Mai nou astfel de „slujbe” au ajuns să se practice şi În centru Capitalei sub nasul şi stricta supraveghere a poliţiştilor. La urma urmei de ce să nu dea şi ei o…

Vălenii de Munte, un oraş de week-end

Un oraş amorţit, mut şi trist.

“Vălenii sunt de fapt de deal şi nu de munte.” Nicolae Labiş

Deşi oraşul În care am locuit mai bine de 18 ani se numeşte Vălenii de Munte el nu se află În creierul munţilor, aşa cum numele lui dă de Înţeles, ci este Înconjurat doar de dealuri abrupte şi de păduri „stufoase”.

Cu o populaţie ce abia sare de 13 mii de persoane pot spune că acest oraş este unul mic, liniştit şi foarte curat (ei bine se poate). Şi cu toate astea, astăzi mi s-a părut mai gri şi mai sărac ca niciodată: vitrine goale, străzi pustii, maşini care gonesc pe bulevardul rece şi case În beznă.

De fiecare dată când ajung În Vălenii de Munte …

„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi”

„Mulţumesc” şi „Mă scuzaţi” sunt două expresii care, de obicei, Îţi deschid mult mai uşor uşile din fată. Trebuie doar să poţi să le rosteşti!

Pentru cei mai mulţi bucureşteni (pentru că doar pe ei am Început să-i cunosc) „mulţumesc” şi „mă scuzaţi” sunt două expresii care nu merită rostite Într-o societate ca aceasta. Buzele lor rămân Încătuşate atunci când cineva Îi serveşte cu ceva sau atunci când, din greşeala sau nu, Îl ating (toate formele din DEX) pe cel de lângă.

Poate că mulţi dintre noi nu Înţelegem de ce trebuie să cedăm locul din autobuz unei persoane mai Învârstă sau unei mame cu copil În braţe. Totuşi facem acest sacrificiu, chiar dacă suntem obosiţi sau dacă avem bagaje grele. Numai că scârba prinde viaţă atunci când cel căruia i-am cedat locul se aşază liniştit şi Începe să privească pe geam. De abia atunci Înţelegi că nu ar fi trebuit să faci asta pentru o persoană lipsită de bun simţ pentru care cuvântul „mulţumesc” nu a intrat În vocabular. Şi cred că În următoarea zi, când o persoană ca cea de sus te va ţinti cu o privire Încruntată care-ţi transmite „Puştiule, eşti un nesimţit că stai pe locul meu” te vei gândi o fracţiune de secundă dacă să te ridici sau nu, iar În următoarea secundă Îţi vei Întoarce privirea către geam…

La metrou este Întotdeauna…

Gunoi bucureştean sau bucureştean gunoi?

Cumpărăm, folosim, aruncăm…

Ne scârbesc, le ocolim dar Îngroşăm mormanul!

Ziarul, pachetul de ţigări, sticla de suc, punga primită În supermarket, paharul de plastic, punga de cipsuri, mucul de ţigară, biletul de RATB, ambalajul de la Îngheţată…

Toate acestea şi multe altele au ajuns să ne reprezinte şi să dea acea notă de… „originalitate” Capitalei.

 „Ne place curăţenia! La noi În casă e aşa curat şi frumos… Chiar avem un loc În care aruncăm toate cotoarele de măr, pachetele de ţigări, cutiile de bere şi pungile de plastic. Nici mucurile de ţigară nu se aruncă pe jos! De multe ori musafirii rămân şocaţi de cât de curat poate să fie la noi În casă.”

Şi cu toate astea, când ieşi de pe uşa apartamentului comportamentul tău animalic iese la suprafaţă. În această luptă Învingător este cel care reuşeşte să-şi marcheze teritoriul cu cât mai multe gunoaie.

 Ajuns În staţia de autobuz descoperi că pachetul de ţigări e gol. „La dracu” şi-l arunci pe jos unde…