Vagabonţeala mioritică

Bucureştiul nu este un oraş urât, ci este unul hidos precum un vagabond Încălţat cu adidaşi rupţi, dar de marcă. Cu pantalonii rupţi În fund, oraşul rânjeşte de după geamurile zoioase la trecătorii care-i calcă În capcanele din asfalt.

Oraşul Îmi provoacă o greaţă mai pronunţată  decât mirosul de ciorbă de burtă. În unele zile, În cartier miroase a cadavre incinerate, În altele, a gunoi În putrefacţie. Întotdeauna Între blocuri miroase a pişat stătut, În timp ce la metrou miroase a jeg şi a vaselină râncezită. Uneori prin parcurile cu bălţi miroase a peşte ce pluteşte cu burta În sus.

Bucharest, Snowing

În buricul pieţei triumfă TNB-ul cu geamurile lui zoioase, doi paşi mai Încolo celofanule pe post de geam la fereastră Îţi indică direcţia vântului, iar mai la sud ne cântă o vioară modernă, ruptă parcă din vederile occidentale. Hoarde de câini traversează strada prin locuri nemarcate şi se urinează pe stâlpi Înţesaţi de afişe degradate.

Coloşii de sticlă se ridică din cenuşa clădirilor monument, iar… (asta completaţi voi!)