Un kil’ de viaţă, vă rog

Adesea facem foamea prin birouri. Durerea de stomac ne chirceşte asupra sarcinilor de serviciu, dar nu cedăm. Fugim repede la o ţigară şi În timp ce o fumăm pe jumătate aşteptăm să se facă cafeaua la automat.

PoorGuy

Durerea ai cunoscut-o În pruncie, lovindu-te cu capul de piciorul mesei. Ai urlat din rărunchi până a dispărut.

Sănătatea. Te Întrebi ce-i aia abia când nu o mai ai.

Credeam că mi-e frică de moarte. De fapt flirtez zilnic cu ea, cu fiecare masă pe care o sar, cu fiecare ţigară pe care o fumez, cu fiecare sticlă de cola pe care o sorb pe nerăsuflate, cu fiecare supă la plic.

Suntem zei. Nouă niciodată nu se Întâmplă nimic. Noi nu facem accidente rutiere pentru că suntem experimentaţi; noi nu murim de cancer de plămâni pentru că străbunicul a trăit 95 de ani, deşi fuma ca un turc; nouă nu ne va sta inima de atâta sare, zahăr şi grăsimi. Noi suntem zei, iar nouă nu nu se poate Întâmpla niciodată aşa ceva!

Azi cred că mi se poate Întâmpla orice. Că flirtul ăsta e unul prost şi ieftin. Că dacă mă uit la Daniel mi se face inima cât un purice şi, frate, mi-e ruşine de-mi vine să intru În pământ. Omul ăsta se roagă la Dumnezeu să-l lase În viaţă, iar noi, ăilalţi, ne batem joc de ea mai rău ca de o colegă de clasă prinsă că şi-a tras-o cu ăla din a 11B.

Mama are o vorbă “Viaţa e dură“. Eu zic să o Îndulcim măcar pentru Daniel.

Donează banii pentru un ruj, ojă, 4 beri  sau 4 sticle de suc (marcă bunicică)

la 0900 900 110

Donează banii pentru un ruj, ojă, 4 beri sau 4 cutii de suc (marcă ceva mai bună)

la 0900 900 115

Şi marmota… făcea guvern de tehnocraţi

200px-Puppeter_template.svg

Guvern de tehnocraţi, cu oameni deştepţi, frumoşi, intelectuali, spirituali, cu bună-credinţă şi mai presus de toate independenţi politic. Sună a file de poveste. Totuşi, nu dau o ceapă degerată pe astfel de promisiuni şi nici măcar nu Încerc să le acord Încredere! M-am pârlit, ne-am pârlit de atâtea ori.

Suntem ca un pui tranşat ce aşteaptă calm În caserolă să fie devorat, ca mai apoi să ajungă rahat mânjit pe o bucată de hârtie igienică.

Mă Întreb dacă nu cumva partidul din sânul căruia a răsărit ca un ghiocel În prag de primăvară un premier fără carnet de partid nu Îşi va permite să-i adreseze clasica ameninţare părintească: “Eu te-am făcut, eu te omor? Fă ce-ţi zic!“?

Bagă cineva mâna În foc că noul ministru de la Interne, care o fi el, nu va asculta de directivele lui Vanghelie de a da liber poliţiştilor chiar În ziua alegerilor? Sau că mult-trâmbiţatele camere de supraveghere din sediile de vot nu se vor strica peste noapte din cauza unui găinaţ de cioară?

M-am săturat de politicienii ăştia care mimează, În plină zi, În piaţa publică, c-ar fi mironosiţe virgine, naoptea dansează la bară Într-un bar de strip-tease.

Poporul “pâine şi mult circ”

Li se ridică pielea pe spinare şi Încep să scuipe, arătându-şi colţii ca o pisică Înconjurată de o haită de câini, atunci când aud propunerea ca unii din ei să-şi ia bocceluţa şi să plece din Parlament. Susţinătorii actualei opoziţii spun că este o reacţie firească. Nefirească mi se mare mie, care sunt doar spectator la un circ de pe scena căruia se aruncă cu pâine goală.

parlament

A picat guvernul! Pagubă-n ciuperci!

A picat ruşinos, Însă.

Parlamentul, forul suprem al ţării, a demonstrat, Încă o dată, că este doar un circ pe scena căruia se desfăşoară ciunţi, schizofrenici şi mincinoşi cu acte În regulă.

În acest for, vă reamintesc, suprem, În urnele de vot se Îndeasă pâine, aspirine sau gumă de mestecat.

Azi a fost ziua pâine şi gumă. Eu personal, nu gust astfel de glume ale parlamentarilor.

*Impresia că cei care ne conduc au mai mult bun simţ decât un Dorel care fluieră după femei s-a spulberat.


Încolonarea spre Cartea Recordurilor

DSCF9712

Aproape 220 de maşini Kia, majoritatea Cee’d, ProCee’d sau alte derivate stilizate, s-au Încolonat ieri, 10 octombrie,  prin Braşov. Printre ele şi pisiKIA noastră. Scopul: să intrăm În cartea recordurilor cu cea mai lungă coloană de maşini Kia. Bag mâna-n foc că am şi reuşit.

Nu ştiu să vă zic câţi oameni ne-am strâns, dar numărul cu siguranţă a fost unul impresionant.

Pozele vorbesc de la sine

Continue reading →

Caut stăpân

Le hulim, le alungăm, le batem cu sălbăticie, le negăm existenţa şi În final ajungem să vrem să le ardem precum căpiţele de fân. Animalele fără stăpân sunt doar o consecinţă a mizeriei noastre umane.

Prietenii noştri (animalele), nu ne rănesc decât atunci când mor…“ scrie Alex Mazil .

Am trăit, trăiesc şi voi trăi cu cel puţin un animal În casă. Sunt stropul meu de fericire după o “fucking day”. Sunt acolo ochi şi urechi pentru tine. Sunt acolo să te facă să zâmbeşti. Sunt acolo ca să-ţi alunge singurătatea.

Îmi aduc aminte cum bunicul o mângâia pe Pufi, pisica noastră, pe creştet, cum ne distram copios aruncându-i lui Å¢uţu, câinele meu şoricar primit la 13 ani, papucii de casă sau cum ne alergam pe holul imens.

Pufi nu mai e de ani buni, iar Å¢uţu are acum 13 ani. De fiecare dată când merg acasă mi se pune un nod În gât atunci când o văd. Nu mai aude, ochii sunt Împâcliţi, iar picioarele din spate sunt din ce În ce mai subţiri şi crăcănate.  Refuz să cred că Într-o zi nu o să mai fie

Pe Bubu, motanul meu găsit Într-un mass de messenger, mi l-am dorit la fel de mult cum o femeie stearpă vrea un copil. A fost “cules” iarna din stradă. Ca Bubu sute de pisici aşteaptă să fie culese din subsoluri sau scări de bloc…

E şi cazul lui sau poate ei.

DSCF9587DSCF9596DSCF9597

Stă În faţa blocului. Mănâncă bobiţe şi cel mai probabil face şi la litieră. Încă nu am apucat s-o Întreb cum o cheamă, de unde vine, dar ştiu ce vrea… un cămin.

Aşadar vă rog să spamaţi În toate părţile ca să-i găsim un cămin!

PS: seamănă foarte tare cu Bubu :P


Te dau la ţigani!

Å¢iganii sunt precum pisicile: când le arăţi mâncarea se freacă de tine, mimează că te-ar iubi, iar după ce au mâncat te scuipă şi-şi Înfig ghearele şi colţii ascuţiţi În mâna care i-a hrănit.

Foto: Innocente 2008

Te dau la ţigani!”, spunea bunică-mea, Dumnezeu s-o ierte, atunci când făceam vreo trăsnaie. Poate că şi acum mai sunt părinţi sau bunici care-şi ameninţă odraslele În acest fel. Mi-e indiferent!

Unii cred că discriminarea se Învaţă acasă, În familie, că plecăm de mici cu idei preconcepute. De-a lungul vieţii am Înţeles că nu există idei preconcepute, ci doar idei formate pe baza unor experienţe de viaţă, ale noastre sau ale altora.

De mică i-am văzut cocoţaţi În merii sau În vişinul din curte, dând iama prin florile din curţile altor vecini, ploconindu-se de Paşte şi Crăciun pentru o bucată de cozonac, beţi morţi prin faţa curţii, puşi Întotdeauna pe harţă, sunând la 4 dimineaţa la poartă. I-am văzut furând din lucrurile noastre.

După toate astea, vin unii să-mi spună că am o gândire de rahat, că cea cu probleme sunt eu, nu ei că vinovaţi sunt părinţii mei că nu m-au lăsat să mă joc cu ei…

Capitalism pe burta goală

Televiziunile n-au ochi decât pentru amărâţii de pensionari, fideli şi Întotdeauna aducătorii de rating. Îi plângem, deplângem, replângem, căutăm poveşti, răscolim trecuturi şi montăm În slow motion.
damn_school_by_Jekell
Nici un cuvânt Însă despre cei abia trecuţi de perioada acneei juvenile, Înscrişi În câmpul muncii, dar care fac foamea prin birouri.

Să fii tânăr aspirant abia venit În Capitală e egal cu o expediţie În junglă fără mâncare şi spray anti-lighioane.

O simplă adunare Îmi arată că un bătrân cu 700 de lei pensie o duce aproape boiereşte faţă de un angajat cu un salariu triplu, dar care stă În chirie. Abonamente de transport, de telefon, tampoane, prezervative, haine, parfum (pentru că zi de zi interacţionează cu alţi oameni) chirie şi distracţie cu limite sunt câteva dintre lucrurile necesare, dar extrem de costisitoare pentru un tânăr. Toate adunate Îl lasă pe acesta doar cu 450 de lei, bani din care mai trebuie să plătească şi lumina şi Întreţinerea şi să mai şi… mănânce.

Viaţă de tânăr angajat – cu burta mereu goală, dar cu mintea brici, zâmbitor, Întotdeauna voluntar peste program, niciodată compătimit, ci Întotdeauna hulit.

Gura şarpelui a şoareci morţi miroase

red-light_district_road_sign_258435

Au urlat ca din gură de şarpe “Nu e momentul ca drogaţii şi curvele României să fie ajutaţi!”. Ştim, momentul nu este niciodată de partea noastră, ci doar de partea lor, a intelectualilor-fandosiţi ce şad pe scaune de piele În săli uriaşe, bine ventilate şi-şi aprobă beneficii. Curvele şi drogaţii nu vin pe Kiseleff, iar politicieni nu merg prin Mătăsari. Cele două părţi nu se văd, aşa că se neagă reciproc. Singurii “mai de sus” care au băgat de seamă că drogaţii şi curvele ar fi o problemă În România sunt membrii comisiei prezidenţiale, asta, evident, chiar Înainte de alegeri.

Se spune că prostituţia e cea mai veche meserie din lume.  E atât de veche Încât nici după mii de ani nu figurează În codul CAEN. E atât de veche Încât unii Încă o mai neagă cu vehemenţă. Există Însă.

Google afişează 188.000 de pagini (scrise În limba română) care conţin cuvântul “curva”, de aproape trei ori mai puţin decât “Elena Băsescu” şi de cinci ori mai puţin decât “parlamentar”. Pentru “drogat” Google afişează aproape 98 de mii de pagini.

Comisia ar vrea ca prostituatele să primească prezervative În mod gratuit. Poate spuneţi că-i nedrept ca din banii tăi curvele să rămână “curate”. La fel de nedrept mi se pare ca parlamentarii din provincie să stea pe banii mei În chirie, În Capitală.
cartoon45

Unii ar vrea ca drogaţii să fie arşi de vii pe rug, doar şi-au făcut-o cu mâna lor. Poate la fel ar trebui să procedăm şi cu cei care calcă pedala de acceleraţie, intră În copac şi ajung În stare critică la spital. Medicii ar trebui să-i lase să agonizeze pe targă, doar şi-au făcut-o cu mâna lor, nu?

Un proverb spune “Omul din greşeli Învaţă“. Toţi facem greşeli, unii mai mici, alţii mai mari. Deseori ni le reparăm singur, alteori avem nevoie de ajutor.

N-am să arunc cu piatra, n-am să blamez, nu se ştie În ce vârtej te aruncă  viaţa…

Continue reading →

Marea clefăială publică

Gingaşele femei venerate timp de mii de ani În lucrările poeţilor şi ale pictorilor sunt de fapt nişte scroafe care Înfulecă cât e ziua de lungă. Nu numai că nu sunt În stare să-ţi pună pofta În cui, dar deseori transformă mijloacele de transport În comun În adevărate cantine umblătoare.

0511-0809-1914-3828_Woman_Eating_on_the_Run_clipart_imageÎn vagoanele Metrorex miroase Întotdeauna a transpiraţie şi a pateuri reÎncălzite. Amalgamul de izuri, deloc ademenitoare, Îţi Întoarce maţele pe dos. Duhoarea de ceapă călită, făină coaptă sau prăjită sau cea a brânzeturilor Încălzite Îţi pătrunde În nări precum o pilă metalică. La capătul ei creierul icneşte.

Pe banchete, doamne de toate vârstele, unele săracele, altele cu inele de aur Îndesate pe fiecare deget clefăie de zor din pungi subţiri şi multicolore la pateuri, covrigi sau plăcinte. E o foşneală continuă. Din când În când se mai aud roţile metroului ce trec violent peste macazuri. Osânditele la echilibristică plimbă mâncarea dintr-o mână-n alta, până ajung să slinească toate barele sau mânerele de care se ating.

2224_fat_pig_woman_eating_a_donut_while_standing_on_a_scaleFiecare bătaie a inimii amplifică senzaţia de scârbă, iar imaginile se distorsionează. Vezi porci rimelaţi şi cu cercei rotunzi În urechi care dau cu râturile În mormane de merdenele.

“Atenţie se Închid uşile” dă startul unei noi provocări: suptul degetelor slinoase. Rând pe rând arătătoarele, degetele mari şi cele impudice sunt luate-n gură cu nonşalanţă, În timp ce limba se plimbă insistent sub unghiile lungi, atent lăcuite. Cu resturi de foitaj lipite de colţurile gurii, doamnele păşesc agale spre uşi…

Vagabonţeala mioritică

Bucureştiul nu este un oraş urât, ci este unul hidos precum un vagabond Încălţat cu adidaşi rupţi, dar de marcă. Cu pantalonii rupţi În fund, oraşul rânjeşte de după geamurile zoioase la trecătorii care-i calcă În capcanele din asfalt.

Oraşul Îmi provoacă o greaţă mai pronunţată  decât mirosul de ciorbă de burtă. În unele zile, În cartier miroase a cadavre incinerate, În altele, a gunoi În putrefacţie. Întotdeauna Între blocuri miroase a pişat stătut, În timp ce la metrou miroase a jeg şi a vaselină râncezită. Uneori prin parcurile cu bălţi miroase a peşte ce pluteşte cu burta În sus.

Bucharest, Snowing

În buricul pieţei triumfă TNB-ul cu geamurile lui zoioase, doi paşi mai Încolo celofanule pe post de geam la fereastră Îţi indică direcţia vântului, iar mai la sud ne cântă o vioară modernă, ruptă parcă din vederile occidentale. Hoarde de câini traversează strada prin locuri nemarcate şi se urinează pe stâlpi Înţesaţi de afişe degradate.

Coloşii de sticlă se ridică din cenuşa clădirilor monument, iar… (asta completaţi voi!)