M-am trezit într-o viaţă care nu-mi aparţine. Aş vrea să returnez coletul, dar postaşul e încăpăţânat şi îl refuză sistematic.
Ritmul zilnic mă stoarce ca pe o portocală fără coajă. Mă înec într-un aer respirat de prea multe ori. Îmi rod unghiile. De nervi. Nervii slabi ce nu sunt în stare să rupă ritm alert, tâmpit. Eu vreau să stau întinsă pe o pajişte cu păpădii amare. Să mă uit după lăstuni şi să uit să mai respir. Ţie-ţi plac maratoanele prin munţi stâncoşi şi vrei să-i privim de sus pe cei care stau pe pajişti înflorite.
Aş face nebunii ca în copilărie, după care aş lua-o la sănătoasa. M-aş ascunde după un stâlp şi m-aş uita de acolo pe furiş la ce se întâmplă. De oboseală aş vedea cum pe cer zboară stoluri de vată pe băţ şi plouă cu floricele caramelizate. Aş închide ochii, aş da capul pe spate şi aş deschide gura larg.
