Încă mai cred că era bine să nu o frunzăresc pe Google.
-
10Aug
-
29Jul
Titlul este, evident, unul bombastic. Totul a pornit pe la 6 şi ceva dimineaţa după ce am văzut logoul prezentat de Mediafax. Am recunoscut că-mi place, da?
“@moscalifar Dap. Mie-mi place foarte tare, deşi seamănă cu ceva. Cercetez să văd cu ce seamănă
”Pur şi simplu am avut senzaţia că e o frunză pe care am mai văzut-o undeva. Ştiu că sună stupid, dar ăsta-i adevărul. Şi cum nu aveam nimic mai bun de făcut, mi-am băgat căştile în urechi, am dat drumu la TV tuner ca să mă uit la jurnal şi am început să mă uit la tot felul de logouri până am ajuns pe site-ul cu pricinina : http://changetransport.com
Recunosc, în acel moment mi s-a tăiat respiraţia… restul e o treabă încălcită între “nu, nu, nu” şi “da, da, da” (că tot e săptămâna ADfel)
Dacă Udrea vrea să dea vina pe cineva pentru acest scandal, atunci să dea vina pe colegii mei care nu mi-au lăsat nimic de făcut la 5 dimineaţa, iar eu am “frunzărit-o” pe net.
-
23Jun
Azi îmi vine să plâng, să urlu, să fac haz de necaz şi trag oblonul şi să plec. Optimistul ar zice să ne bucurăm din plin de aceste zile, luni, poate ani şi să le considerăm ca fiind aventura vieţii noastre. Aş fi putut să trăiesc o viaţă printre culori, cârpe atârnate, muzici de-ţi fac pielea de găină, am ales să trăiesc printe cuvinte ce taie-n carne vie, fraze ce sfâşie şi te dezgustă, printre demoni cu chip de lideri.
Mi-e frică să mă întreb ce mai fac sau dacă sunt bine…
-
12May
Ştiu, cârcotaşii ar zice că nu are sens, că sunt prea multe animale abandonate, că trebuie să le omorâm. Eu cred că trebuie să le iubim şi că fiecare animăluţ trebuie să aibă o familie iubitoare în care să doarmă cu burta în sus. Lămâie girează pentru asociaţia GIA, iar eu o cred pe cuvânt.
Datele GIA mai jos:
Asociatia GIA – Group Initiative for Animals
Cod fiscal 22002126
Cont RO69 BTRL 0640 1205 E803 48XX -
12May
Mi-e atât de greu să vorbesc despre el la trecut… A plecat în raiul pisicuţelor cu o parte din mine… “de ce” şi dacă” îmi invadează gândurile… iar casa e atât de goală fără el…
Râmân amintiri frumoase – dormea lângă perna mea; când veneam de la serviciu era în faţa uşii cu burta în sus şi aştepta să fie mângâiat; torcea în părul meu cu lăbuţele; îmi rodea degetele şi… mă iubea enorm… ne iubeam enorm.
Bubu a fost tot ce m-aş fi putut dori de la un pisic…era “ubitul meu mic”…
Rămân poze şi filmuleţe.
Îmi e şi îmi va fi atât de dor de el… dar acum doare atât de tare…
-
28Apr
Ne vedem acolo!
-
02Mar
Recunosc, oraşul nu m-a dat pe spate. Poate că ieşise din iarnă un pic cam răvăşit sau poate că am avut neşansa de a ajunge pe nişte străduţe mai puţin îngrijite.
Timişorenii, ei au fost cei care m-au dat pe spate. Eu cred că au ţinut morţiş să arate Capitalei că şi ei au o baghetă magică pe care o scot din buzunar la nevoie. Datorită lor în contul lui Daniel vor mai intra 20.000 de lei, bani strânşi în urma licitaţiei, şi încă 1300 de euro din donaţii. Nebuloasa şi Tomata spun pe larg cine şi ce, iar Piticu cum.
Tot la Timişoara am dat şi peste cei mai primitori oameni- Marieta şi Niki. Nişte timişoreni extraordinari care au primit cu braţele deschise nişte străini: 4 zâne şi-un zân. Vă spun doar că ne-au răsfăţat pe toţi de numa’. Le mulţumesc şi celor două pisici ale familiei, Blachi şi Zoe, care, deşi păreau deranjate de prezenţa noastră, nu ne-au linşat cu gheruţele
De menţionat şi Blue Air că au fost drăguţi şi au dat zânelor leftere bilete mai ieftine.
PS: În câteva zile o să mai avem de îmbrăţişat o minune, pe Vlăduţ
-
25Feb
Spor pentru refacerea de după concediu, spor de xerox, spor de penibilitate, spor de stres, spor pentru folosirea calculatorului, indemnizatie pentru ziua de naştere sau indemnizaţie pentru
ţinuta decentă. Sunt câteva exemple de sporuri pe care bugetarii le-au primit până acum o lună. Înţeleg că nu le mai primesc, altfel nu-mi explic de ce mulţi dintre ei se comportă precum boabele de porumb într-un tuci încins.Eu lucrez în weekenduri, de sărbători legale, câte 12 zile de muncă încontinuu, încep munca prea dimineaţă sau rămân la muncă până târziu în noapte, ore considerate de condul muncii ca ore de noapte, şi ghici ce?! NU AM ABSOLUT NICIUN SPOR! Aş putea să mă pisicesc prostesc şi să întreb “Da’ de ceeee. Cu ce-am greşit?”
Blonda din guvern, doamna Udrea, a zis o vorbă de duh zilele astea: “După cu ştiţi, la stat mai mult se şomează decât se lucrează!”
-
22Feb
![20080101_ynthon[1]-hat-down_01.psd-20090731-153741](http://farm5.static.flickr.com/4012/4378156569_385feb82e6_o.jpg)
Datorită VOUĂ Daniel Răduţă a plecat în Italia la operaţie. Urmează analize, transplant şi recuperare.
Nu vă ascund că după prima discuţie cu Diana, Ruxa, Anca, Mika, Oana, Irina, eu şi cu Piticu am avut îndoieli că banii, cei 150.000 de euro, se vor stânge, şi cel mai important că se vor stânge la timp. Credeam atunci că omenia stă ascunsă undeva în spatele crizei. M-am înşelat. Nu s-a stâns chiar toată suma, dar promisiuni sunt.
VOI (aici ar trebui să fie sute de nume şi linkuri) aţi arătat că într-o Românie plină de indiferenţă, minciună, promisiuni deşarte, dezamăgiri, durere şi suferinţă încă mai aveţi puterea să mişcaţi munţii din loc. VOI şi nu cei pe care-i plătim să facă asta.
Îl aşteptăm pe Daniel acasă. Ne-a promis că atunci când se va face bine vom merge la un concert al Sorinei Enea, cea care vineri a cântat pentru el, în lipsa lui.
-
11Feb
Neputinţă. O combinaţie de doar 9 litere pentru un sentiment ce te aruncă în barca disperării. Şi dacă ai fost vreodată în situaţia să nu ştii încotro s-o apuci, atunci vorbim aceeaşi limbă.
În aceeaşi limbă putem vorbi şi despre Daniel. În urmă cu 8 luni a aflat că va fi tată, peste 4 luni că are leucemie, ceva mai recent că nu are un donator compatibil în familie. Atunci i s-a zis sec că viaţa sa are un preţ: 150.000 de euro, bani necesari pentru o intervenţie în străinătate.
Ca vârstă, ne despart câţiva mărunţi ani, ca trăiri ne despart milioane.
I-am întâlnit pe Daniel, pe soţia sa, Raluca şi pe Vlad, copilul încă nenăscut, în urmă cu o săptămână. Ştiam că nu vor arăta ca-n poze, dar ochii, ochii erau aceeaşi, poate un pic mai plânşi. Să-i vezi la masă, îngrijoraţi, debusolaţi, aproape copleşiţi de situaţie, dar ţinându-se de mână a fost momentul în care noi, fetele aflate la masă, ne-am muşcat buzele şi am înghiţit bărbăteşte viitoarele lacrimi.
Eu încă mai înghit lacrimi, poate că ăsta este şi motivul pentru care am tot amânat să scriu aici.
O treime de viaţă
În acest moment, Daniel a strâns, în urma donaţiilor voastre sau ale altora puţin peste o treime din suma estimată că i-ar trebui transplantului.
Azi au fost activate şi două numere de telefon cu suprataxă:
0900 900 110 unde puteţi dona 10 euro
0900 900 115 unde puteţi dona 5 euro
Numerele pot fi utilizate doar din reţeaua ROMTELECOM.
Azi vă cer însă să căutaţi înăuntrul vostru, să spuneţi “Doamne fereşte”, chiar dacă sunteţi atei şi să donaţi. Ştiu că sună exagerat şi poate că astfel de lucruri nu se zic, dar credeţi-mă suntem ultima lui şansă…
Lupta cu timpul
Cineva spunea la un moment dat că statul este cel mai prost administrator. Este atât de prost încât, deşi am contribuit la nenorocitul ăla de buget, în momente critice, statul are plăcerea sadică de a ridica din umeri şi a spune: “nu sunt bani” sau “stai să analizăm dosare”, ca mai apoi să-ţi spună că lipsesc parafe, asta în timp ce suferindul zace pe targă.
Daniel nu e un caz singular. Sunt mulţi români care suferă de leucemie şi nu au un donator în familie. Şi toţi primesc aceeaşi veste: viaţa lor costă 150.000 de mii de euro. Astfel de cazuri ar putea fi rezolvate şi în România, dar asta nu azi.
100 de ani pentru normalitate?
În urma unei campanii derulate de PROTV, România a cedat şi a tocmit Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. Ministerul Sănătăţii s-a spălat pe mâini, iar povestea s-a oprit aici. În prezent, în baza de date sunt înscrise 761 de persoane. Asta înseamnă că, în medie, 6 persoane s-au înscris zilnic în această bază. Probabilitatea ca un bolnav de leucemie să găsească un donator compatibil este, în cazurile bune, de 1 la 200.000 şi merge până la 1 la un milion pentru cazurile mai complicate.
Dacă ritmul de înscriere în registru va rămâne la stadiul de 6 persoane pe zi, România va avea un program derulabil, de 200.000 de români în baza de date, abia peste 91 ani. Speranţa autorităţilor pare să stea însă în conectarea României la registrul internaţional, ce cuprinde 13 milioane de potenţiali donatori.
Faptul că pe site-ul ministerului la capitolul noutăţi numele programului este scris greşit îmi demonstrează „dorinţa” autorităţilor ca acest program să meargă.
Între timp, cei care au neşansa de a face leucemie şi de a nu avea în familie un donator compatibil 100% primesc vestea că viaţa lor are un preţ: 150.000 de mii de euro, bani necesari pentru operarea lor în străinătate. Trei sferturi dintre ei sunt condamnaţi la moarte, pentru ca fondurile acordate de Ministerul Sănătăţii pentru intervenţii care nu pot fi făcute în România sunt limitate.
Atât de limitate încât un ministrul interimar al Sănătăţii a introdus, la finele anului trecut, un sistem de departajare şi prioritizare a cazurilor care necesită intervenţii chirurgicale peste graniţe. Înţeleg de fapt că autorităţile consideră că viaţa unora dintre suferinzi nu va fi niciodată pe lista denumită sec „prioritate”.
Acolo am aflat că dacă eşti pensionar, iar costurile intervenţiei depăşesc 150.000 de euro faci cât o ceapă degerată pentru guvernanţi, mai concret nu ai nicio şansă la viaţă.
