Bubu nu mai e…

canada goose Mi-e atât de greu să vorbesc despre el la trecut… A plecat În raiul pisicuţelor cu o parte din mine… “de ce” şi dacă” Îmi invadează gândurile… iar casa e atât de goală fără el…

Râmân amintiri frumoase – dormea lângă perna mea; când veneam de la serviciu era În faţa uşii cu burta În sus şi aştepta să fie mângâiat; torcea În părul meu cu lăbuţele; Îmi rodea degetele şi… mă iubea enorm… ne iubeam enorm.

Bubu a fost tot ce m-aş fi putut dori de la un pisic…era “ubitul meu mic”…

Rămân poze şi filmuleţe.

Îmi e şi Îmi va fi atât de dor de el… dar acum doare atât de tare…


P1080443

DSCF7953

celine bags DSCF7980

Magia din ochii mei

Lumea doarme. Eu vreau să văd proiectate pe pereţii trişti ai camerei diapozitive cu desene. Vreau să rememorez momente şi trăiri păstrate adânc În cutiuţa ale cărei balamale au ruginit deja.

girls watch tv i stock

Mă dau rotundă, Însă singurele diapozitive de care Îmi mai amintesc sunt Martinică, Albă ca Zăpada, Scufia Roşie, deşi În dulapul magic erau cu zecile ambalate În cutiuţe albe cu scris auriu. N-am uitat Însă mirosul de plastic şi vopsea Încinsă care invada camera, perdelele maronii prin care abia trecea lumina şi frame-urile proiectate pe peretele cu picăţele pe care le consideram magice. Uneori, pe ascuns, le scoatem şi mă uitam la ele În faţa geamului

Mică fiind, când eram Întrebată ce am să mă fac când am să fiu mare răspundeam vânzătoare. Asta am şi ajuns vânzătoare de vorbe, visuri şi nimicuri ambalate frumos. La botez, ursitoarele mi-au scos În cale pixul şi nu bani. Acum am În casă mai multe pixuri decât bani În buzunar. Bizar.

proiectate pe pereţii trişti ai camerei

Atenţie, se Închid uşile…

Urmează staţia “26 de ani” cu peronul pe care parte vrei tu.

depression-main_Full

Am obosit. Mă simt precum o furnicuţă cu picioarele retezate care Încearcă să care În continuare grăunţe. În ţeastă, soda caustică mănâncă sfârâind din amintiri.  Porii prin care mai ieri simţeam că trăiesc, azi sunt tumefiaţi. Văd, dar nu Înţeleg. Noaptea visez draci care aşteaptă Înfometaţi să cad.

Azinoapte, la shaormerie, un cuplu cu zâmbetul pe buze Îşi Împărţea cartofii prăjiţi. Lângă ei un grup de ţigani spălaţi  râdeau În hohote cu gurile pline de mâncare. Eu Îi priveam, dorindu-mi parcă să trăiesc o secundă din viaţa lor.

Viaţa e o coroană de copac secular, iar eu nu ştiu pe ce crenguţă să merg. Cert e că azi stau pe un ciot. Privesc În jur şi nu Înţeleg…

Am strâns În mine atâtea lacrimi, amărăciuni, frustrări şi regrete Încât Într-o zi n-am să mă mai opresc din plâns…

Fericiri În doze mici

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini alină suflete neÎnţelese

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini repară trupuri suferinde

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini salvează suflete izgonite

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini lucrează Împotriva cataclismelor

Fericiţi ar trebui să fie etoro cei din ale căror mâini zugrăvesc pe şevalet

Fericiţi ar trebui să fie cei din ale căror mâini mâncăm la finele zilei

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini mângâie feţe Îmbătrânite

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâni ridică “acasă” pentru tine

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâni Învaţă mânuţe să scrie

Fericiţi ar trebui să fie cei ale căror mâini Înfundă infractori

Fericit ar trebui să fii chiar şi tu!

Prostelile copilăriei (am fost cândva)

kids_playingМаламут

Câine scârbos mănâncă de pe jos

În oceanul Pacific a ieşit un peşte mic şi pe coada lui scria <<Ieşi afară dum-nea-ta>>

La Popa la poartă e-o pisică moartă, cine-o râde şi-o vorbi s-o mânânce coaptă. Cu mărar şi pătrunjel şi untură de căţel

Plouă, polouă, babele se ouă

Pe o bară se căca o cioară. Cra cra cra ieşi afară dum-nea-ta

Continuaţi voi…

Cadou de ziua mamei: două scoici şi un săpun

De câteva zile rumeg intens amintiri despre ziua mamei. Îmi vin În minte mirosuri de aracet, acuarele şi pastă de pix parfumată. Mâzgălesc pe o foaie un ghiocel. Spre surprinderea mea e la fel de simpatic ca cel pe care-l desenam În copilărie. Pesemne lucrurile dragi şi importante nu se uită niciodată.

Primul cadou făcut mamei a fost la Îndemnul Învăţătoarei – clasica fotografie lipită pe carton În care eu eram Îmbrăcată În şcolăriţă cu pampoane În cap şi cu harta României În fundal. O kitschoşenie totală.

Ce ştiam eu despre cadouri atunci? Mai nimic. Aflasem Însă că te cuprinde un sentiment de plăcere când dăruieşti ceva. Aşa că am cules de prin casă lucruri – un săpun camay primit cadou de bunica mea pe care-l ţinea Între albituri, două scoici care zăceau În sertarul biroului meu şi un corn cu ciocolată cumpărat de la chioşcul şcolii, dar pe care uitasem să-l mănânc. Le-am "ambalat" Într-o cutie de pantofi. Nu Îmi aduc aminte reacţia mamei, Însă Îmi amintesc emoţia cu care le-am aşezat În cutie şi cu câtă nerăbdare am aşteptat-o să se Întoarcă de la serviciu.

Emoţiile mari stau În lucruri mici şi neimportante. Împărtăşim amintiri?

Amintiri cu gust de gumă Turbo

Ce norocoşi am fost noi cei care ne-am născut În anii ’80. Revoluţia ne-a prins În momentul În care Încercam să descoperim lucruri noi, dar În acelaşi timp eram familiarizaţi cu gustul fad al comunismului.

Îmi aduc aminte destul de vag ce-i drept de Eugenia, bomboanele mici mentolate Cip-Cip, pufarine şi Aurora. Toate au fost eclipsate după Revoluţie de produse ambalate frumos cu arome puternice.

Guma Turbo a fost de departe cea mai apreciată. Era şi normal avea un gust bun, pe care Încă nu le-am uitat, şi un abţibild pe care Îl puneam conştiincios alături de alte sute În sertarul de la birou. Cu abţibildurile am Învăţat cât poţi lăsa de la tine Într-o negociere.

Tot cu guma Turbo am Învăţat să fac baloane. (Atenţie urmează amintiri scârboase) Iniţial scoteam guma din gură o Întindeam cu degetele, după care o băgam la loc şi făceam poc. A mai fost momentul În care În loc să fac baloane eu aruncam guma pe jos. Şi cum guma era Încă la raţie, o luam de pe jos şi o băgam la loc În gură. Despre igienă n-auzisem foarte multe, aşa că noi Împărţeam frăţeşte guma deja mestecată.

Un alt produs de care Îmi amintesc – un baton Kisss (da, cu 3 de s). Erau nişte batoane din spumă de ou colorată În roz, care aveau o aromă sintetică de căpşuni şi erau Învelite cu o pojghiţă de ciocolată. Când muşcai din ele te dădeau pe spate, numai că la final rămâneai cu un gust ciudat În gură.

De acadele nici nu mai vorbesc, apăruseră ca ciupercile după ploaie. Totuşi există o acadea, una singură, al cărei gust nu pot să-l uit, dar nici să-l descriu În cuvinte. Era În formă de umbrelă Închisă, cu o culoare muştar şi ştiu că am supt-o mai bine de o săptămână.

Care este gustul copilăriei voastre?

Şi cu asta basta!

funny-hard-work

Gata. S-a terminat şi concediul :( Mi-a plăcut să stau degeaba, dar toate au o limită, nu? Acum sunt ceva de genul "curaj găină că te tai" :-SS

Şi dacă mă gândesc bine mai e un pic până la liberele de 1Mai (de Paşte o să lucrez) după care vine vara :P

Chiar sper să nu o zbărcesc din prima zi ;))

Mi-a marcat copilăria

Foto Geza Simo (SIMGEO)

“Decât să-i moară toţi puii, mai bine numai unul — şi fără să se uite Înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii zdraveni, pe când ăl rănit striga cu deznadejde:
— Nu mă lasaţi! Nu mă lăsaţi!
A Încercat să se târască după ei, dar n-a putut, şi a rămas În loc, urmărindu-i cu ochii până au pierit În zarea dinspre miazăzi. Peste trei zile, toată preajma era Îmbrăcată În haină albă şi rece a iernii. După o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dânsul un ger aprig.

La marginea lăstarului, un pui de prepeliţă, cu aripa ruptă, stă zgribulit de frig. După durerile grozave de până adineaori, urmează acum o piroteală placută. Prin mintea lui fulgeră crâmpeie de vedenii… mirişte… un câramb de cizmă pe care se urcă o furnică… aripa caldă a mamei.
Se clatină Într-o parte şi Într-alta, şi pică mort, cu degetele ghearei Împreunate ca pentru Închinăciune.”
Puiul, de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti

Am plâns În hohote şi l-am visat nopţi la rând. Eram la Începutul clasei a V-a.