O criminală făr’ de crimă

Vasele de sânge din zona tâmplei se Îngroaşă aproape grotesc, mişcările brutale ale inimii mimează o explozie intracostală, degetele mâinilor se Încleştează, iar ochii Înecaţi În atâta fiere refuză să mai focalizeze. Pe pista impulsului raţiunea, moralitatea, decenţa sau conştiinţa cad precum muştele, lăsând Învingător gândul “vreau să te omor”.

palace-prison-steve-parrott

Ura. Un cuvânt atât de scurt pentru efectele majore pe care le generază. Urâm atât de tare sistemul, politica, birocraţia, şefii, ţiganii, bişniţarii, huliganii ori Steaua. Deseori urâm pentru că e la modă să fii “Gigă Contra”, rareori urâm Însă cu atâta patimă Încât am vrea ca situaţia să Înceteze. Sunt capabilă de crimă. Am realizat că sunt situaţii care m-ar determina să spun stop, să ucid.

Creierul ar ignora consecinţele: mâinile mânjite de sânge, apoi Încătuşate, declaraţiile În faţa epoleţilor, lacrimile care curg pe obrajii păliţi ai părinţilor În sala de judecată, carcera rece, cearşafurile mozolite, duşurile comune şi femeile neepilate. Sunt situaţii care pur şi simplu mă transformă dintr-un om raţional, Într-un nebun.

Lyssophobia, În traducere teama de a Înnebuni. Unii se tem de păianjeni, Întuneric, Înălţime sau spaţii Înguste, iar alţii se tem ca dimineaţă să nu se mai recunoscă În oglindă, să nu-şi mai regăsească eul, să ajungă nebuni. Mi-e teamă că mâine n-am să mai ştiu de mine, de tine, de voi, de ei, că am să fiu un corp ce mărşăluieşte fără un scop, că am să mă simt bărbat, că am să beau ţuică la litru şi am să fumez Carpaţi sau că n-am să-mi amintesc care este adresa propriului blog.

Continue reading →