Amintiri cu gust de gumă Turbo

Ce norocoşi am fost noi cei care ne-am născut În anii ’80. Revoluţia ne-a prins În momentul În care Încercam să descoperim lucruri noi, dar În acelaşi timp eram familiarizaţi cu gustul fad al comunismului.

Îmi aduc aminte destul de vag ce-i drept de Eugenia, bomboanele mici mentolate Cip-Cip, pufarine şi Aurora. Toate au fost eclipsate după Revoluţie de produse ambalate frumos cu arome puternice.

Guma Turbo a fost de departe cea mai apreciată. Era şi normal avea un gust bun, pe care Încă nu le-am uitat, şi un abţibild pe care Îl puneam conştiincios alături de alte sute În sertarul de la birou. Cu abţibildurile am Învăţat cât poţi lăsa de la tine Într-o negociere.

Tot cu guma Turbo am Învăţat să fac baloane. (Atenţie urmează amintiri scârboase) Iniţial scoteam guma din gură o Întindeam cu degetele, după care o băgam la loc şi făceam poc. A mai fost momentul În care În loc să fac baloane eu aruncam guma pe jos. Şi cum guma era Încă la raţie, o luam de pe jos şi o băgam la loc În gură. Despre igienă n-auzisem foarte multe, aşa că noi Împărţeam frăţeşte guma deja mestecată.

Un alt produs de care Îmi amintesc – un baton Kisss (da, cu 3 de s). Erau nişte batoane din spumă de ou colorată În roz, care aveau o aromă sintetică de căpşuni şi erau Învelite cu o pojghiţă de ciocolată. Când muşcai din ele te dădeau pe spate, numai că la final rămâneai cu un gust ciudat În gură.

De acadele nici nu mai vorbesc, apăruseră ca ciupercile după ploaie. Totuşi există o acadea, una singură, al cărei gust nu pot să-l uit, dar nici să-l descriu În cuvinte. Era În formă de umbrelă Închisă, cu o culoare muştar şi ştiu că am supt-o mai bine de o săptămână.

Care este gustul copilăriei voastre?

15 comments

  1. QuadroQ says:

    Am mancat turbo de ma dureau maxilarele zi de zi :)

  2. Spiep says:

    Este bine să cauţi În trecut pentru a-ţi regăsi viitorul. Fără telefonie mobilă.
    Aceeaşi aromă are şi pentru mine copilăria, de piersică Turbo. Colecţii de surprize (nu abţibilduri), pe care Încă le mai am şi care Încă mai miros. :D Le cumpăram În ’88 de la ţigani. 10 lei bucata. Enorm! Pe vremea aia În curtea şcolii nu se vindeau droguri, se vindeau Turbo şi Tipi Tip (5 lei).
    Când mi se face un dor teribil de acea aromă de Turbo intru Într-un magazin Adidas. În magazin folosesc nişte odorizante care au acea aromă. :) Micile bucurii ale vieţii urbane.

  3. ozu says:

    cumva dulce-amarui

  4. rosoiu says:

    gume turbo cerseam pe linia de centura (f aproape de locul in care stateam) de la tirurile care treceau. era bataie pe ele cand ne aruncau din mers. in rest…imi placeau teribil arahidele. :)

  5. SeVeN says:

    paaaii sa incepem cu inceputul . apropo de guma turbo, nu stiu unde se mai gaseste dar am descoperit mirosul in magazinele stone creek , adidas , nike de prin mall. dupa niste cercetari am descoperit firma care produce si instaleaza sistemele de odorizare :D CWS se numeste si aroma se numeste flower boom. este identica cu cea a gumei turbo.isi poate cumpara oricine doreste.de kisss nu mai zic erau in 2 variante cu spuma de banane si capsuni. pe langa gumele turbo mai erau tip tip si panzer. napolitana KOUKOU ROUKOU de asemenea a facut legea o buna bucata de vreme.hmmm ce mai era … ciocolata CAN CAN cu nuca de cocos ,un fel de bounty din zilele de azi :)). si multe multe altele . si nu in ultimul rand desenele cu saber rider si cartea cartilor :)))))))

  6. Grupa 1408 says:

    Kisss!!!!Mmmmm…..ce bun era, aparuse si incghetata la un moment dat si stiu ca era o reclama la TV la ele cu niste copiii care se dadeau intr-un montagne rousse…ahh ce vremuri, eu am prins perioada de tranzitie atat cu chestiile vechi ramase din comunism cat si cu cele noi aparute dupa revolutie, ahh..the good old days, copiii din ziua de azi nu sunt atat de norocosi ca noi, ei stiu numai de calculatoare, mess,hi5,smecherie,bani,femei si manele :)).

  7. InnOcente says:

    :D Unde se ascundeau mâncăcioşi de gume :))

  8. sorin says:

    Eugenia, turbo, pufarine…sunt si astazi in magazinele din Romania.

  9. InnOcente says:

    @sorin, mdea cu gust de capitalism :P

  10. Crash says:

    Inca mai exista guma Turbo pe piata. Am cumparat eu acum cateva saptamani. M-am crucit ca am gasit si am luat un pumn intreg. Pofticiosi sa vina sa le dau cate una. E cam tare totusi dupa 3 minute de mestecat.

  11. locke says:

    Aaa, Aurora, daa, iata cineva care isi aminteste de aceasta!:)

  12. InnOcente says:

    @locke O da… şi ce m-am mai deranjat la burtă de la ea, dar nu m-am lăsat :P

  13. florin says:

    pe mine ma fascinau imaginile cu masini inca de la varsta de 8-9 ani.
    Deja stiam principalele deosebiri intre marci legate de puterea motorului si viteza maxima.
    A fost un prilej deosebit aparitia gumelor turbo pentru ca la acea vreme materiale care sa contina masini interesante erau greu de gasit.
    Si azi, cand rasfoiesc colectia de surprize de la gume imi amintesc de vremurile din anii 80.
    Cei care mai au suprprize si nu au ce face cu ele, vor sa le vanda sau sa-si completeze colectiile in continuare, sunt rugati sa ma contacteze la florin_c75@yahoo.com .
    Colectionez inclusiv almanahuri auto, abecedare, diverse reviste din acea perioada.

  14. Vlentin says:

    Si eu imi amintesc cu placere de jocurile copilariei, de guma turbo, otto motto,minti si nu in ultimul rand de acadele de la tigani pe care si acum tin minte ca am dat 5 lei (mare si rotund din aluminiu”:)) )
    In rest ce sa zic, acum nu mai putem spune ca pustii din jurul nostru au cu adevarat o coipilarie linistita, multi din ei au uitat demult sa fie copii. Apropo, va mai amintiti de jocurile noastre? ratele si vanatorii, sticluta cu otrava , cand stateam pana tarziu si jucam hotii si vardistii? <ie chiar imi pare bine ca m-am nascut in anii 80

  15. valentin says:

    scz, am avut emotii cand am postat, si de aceea mi-am pocit numele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *