e alb
Dacă nu ştiţi de ce e aşa mult-aşteptat aflaţi aici
-
31Mar
-
31Mar
Nu, nu vorbesc de minciunile conjugale. Ar fi interesant totuşi să pălăvrăgesc şi despre balivernele înşirate de concubinii noştri , însă asta ar însemna să dau din casă, ceea ce nu e tocmai indicat.
85% din salariu. Atât am plătit luna trecută pe chirie . Frustrant! La rang de bomboane pe colivă sunt însă ştirile prin care suntem "informaţi" că apartamentele s-au ieftinit faţă de 2007 . Ba cu 10%, ba cu 20%, ba cu 25%, ba cu 30%. Sincer, am cam pierdut şirul procentelor înşirate ca mărgelele pe aţă de aşa-zişi experţi imobiliari.
Ca tot omul care n-are casa lui şi nici mătuşi Tamara am luat un pix, o foaie, am rupt ceva timp şi am intrat pe site-urile imobiliare. Am început să calculez:
În 2007- apartament 100.000 euro
în 2009 – apartament 75.000 euro
În 2007- euro 3.6
În 2009 – euro 4.3
Aşadar:
În 2007 apartamentul costa – 360.000 lei
În 2009 apartamentul costă 322.500 lei
Diferenţă 37.500 lei – ceea ce înseamnă o ieftinire de sub 11% şi nu de 25% cum se anunţă cu surle şi trâmbiţe.
Nici la credit nu stăm mai bine. Dacă în urmă cu doi ani dobânda era de 7-8%, acum e de până la 14%.
În 2008 ne-am luat un credit auto de 16.000 euro pe 7 ani pentru care rata lunară este de 1.000 de lei. Un calcul simplu arătă că dacă anul trecut ne-am fi luat un credit (cu o dobândă de 9%) de 64.000 de euro pe 28 de ani am fi plătit o rată lunară de doar 1.000 de lei.
Dacă am vrea să ne luăm acum un credit de fix 64.000 de euro am avea cam atât de plătit:
724 de euro adică 3.113 de lei. Mai pe româneşte de trei ori mai mult!
Dacă mai aud pe cineva că vorbeşte de "case chilipir" am să-l scuip şi între ochi.
PS: Calculele nu-s făcute de un expert imobiliar aşa cum se autointitulează unii şi alţii!!!
-
29Mar
- cei doi vorbesc destul de rar. Oricum n-au ce să-şi mai spună, iar activitatea la birou cu siguranţă nu e subiect de novelă!
- treburile casnice se împart la doi, se înmulţesc cu trei, se scad câte patru şi în final se lasă pentru a doua zi. Oricum amândoi petrec mai mult timp la muncă decât acasă, deci care-i baiul?
- nu au planuri de căsătorie pentru că n-au chef să-şi revadă toate neamurile de la Adam şi Eva încoace. Şi oricum niciunul nu vrea să renunţe la numele lui de familie pe motiv că e sarcină de serviciu sau orgoliu de nedepăşit.
- în weekend se uită la filmele pe care le-au văzut în tinereţe. Au impresia că retrăiesc timpurile de atunci . Cu siguranţă au probleme cu capul.
- fac sex din ce în ce mai rar, dar au întrebări de genul…
Vezi video!!
-
28Mar
De joi mă bântuie o durere de cap insuportabilă la care se mai adaugă şi stări de vomă. Nu cred că are sens să vă povestesc cum a fost ieri la muncă …
Am luat la pastile de nu-mi mai simt buricele degetelor, dar capul tot mă doare. Are cineva leacul miraculos?
-
26Mar
1. Toţi aveau de lucru
2. Deşi toţi lucrau, nimeni nu muncea
3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea
4. Deşi planul se făcea, nimic nu se găsea
5. Deşi nimic nu se găsea, toţi aveau
6. Deşi aveau, toţi furau
7. Desi toţi furau… nimic nu lipsea !
De ce nu ne-o fi placut?
De la mama
-
26Mar
Oare de ce pe etichetele hainelor colorate nu se specifică dacă acestea se decolorează la spălat şi cât de mult. Nu de alta dar acum vreo două săptămâni mi-am cumpărat o bluză corai şi un tricou verde şi tot de două săptămâni ambele zac în coşul cu rufe murdare. Şi nu că mi-ar fi lene să le bag la maşina de spălat, dar mi-e cam frică să nu mă trezesc cu alte nuanţe decât cele pe care le ştiam .
Şi când mă gândesc că spălatul hainelor de mână înseamnă înmuiat în două ape, clătit de patru ori, stors bine ca să nu inund balconul mai-mai că-mi vine să-mi smulg părul din cap.
Şi ce simplu ar fi dacă ar exista un semn universal, aşa ca la călcat. Un punct - se decolorează aproape insesizabil, două puncte – îţi colorează apa, trei puncte – atenţie ajunge precum culoarea Coca-Cola.
Mă duc să-mi stric lacul de pe unghii.
-
25Mar
ACESTA ESTE UN POST SUBICTIV ŞI PE ALOCURI DUR ŞI SCÂRBOS ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!
Îmi vine să vărs. Senzaţia e atât de puternică încât am impresia că am să dau afară nu numai stomacul, ci şi intestinele până la anus. Dacă topul era întocmit de un jeg de tabloid unde zilnic sunt publicate poze cu floci raşi sau sfârcuri mutilate cu cercei treceam cu indiferenţă peste acest spectacular clasament.
Mi-am plesnit fruntea de vreo cinci ori cu palma, încercând să urnesc sucul gastric care distruge informaţiile pentru ca mai apoi să le clasifice. Mă scuzaţi, creierul meu are indigestie la astfel de subiecte.
În schimb nu pot să nu-mi imaginez cum piţipongii sunt sunaţi acum de prieteni ca să fie felicitaţi pentru locul pe care l-au dobândit pe spinarea lu’ "tătuţu care mi-a cumpărat maşinuca asta de un milion de euro", "păi am supt şi eu un pic de la ţâţa bugetului de stat , fapt care mi-a adus privilegiul de a fi şi eu supt la rândul meu, dar mai jos, de domnişoara X"
Că au ajuns modele pentru toţi puţoii de pe băncile şcolilor, că fetele vor să fie Monica Columbeanu, iar băieţi să tragă carduri ca să ajungă ca te mir ce piţipong din clasament (mă scuzaţi n-am reţinut niciun nume) este un lucru super-mega-extra ştiut.
Mie mi-e jenă însă că am ajuns să-i luăm în seamă…
-
25Mar
Nu mai trăim în secolul vitezei, ci în cel în care timpul s-a contractat.
Ieri am avut pentru prima dată de a face cu un agent imobiliar. Credeam că mult-vestita criză va curăţa sistemul de oameni care fac totul aşa în dorul lelii. Câtă naivitate! Aşadar în doar o oră am învăţat că agenţii imobiliari nu ştiu altceva decât să-mi fută timpul, iar la final tot eu să plătesc .
Am fost să văd două garsoniere. Una la 300 de euro – mică, parţial renovată, "îmbunătăţită" cu o gresie de un albastru ţigănesc în baie, cu balconul deschis şi neizolat, cu o bucătărie de pe vremea străbunicii cu uşi ce stăteau să facă poc, dar "dotată" cu parchet de ultimă generaţie. 100% pierdere de vreme.
Cea de-a doua, la 400 de euro, era cât de poate de decentă, cu podea izolată pentru că era la parter, absolut totul nou mai puţin maşina de spălat. Mai-mai să batem palma, însă la un moment dat dă diareea peste gura mea şi îi spun că îl avem pe Bubu . Ghinion, omul nu voia pisică. Piticu părăseşte garsoniera cu capsa pusă.
Din asta trag o concluzie – ori agenţii imobiliari au uitat de ce au această slujbă, ori sunt proşti de bubuie şi fac parte din categoria celor care nu şi-au găsit un loc de muncă serios , ori se plictisesc de moarte şi musai vor să-mi fută mie timpul pe drumuri.
Probabil că trebuie să ai un creier cât o grăunţă să nu faci poze la apartamentele sau garsonierele pentru care îţi asumi răspunderea să le închiriezi. Şi în plus, cred că agenţii imobiliari se cred dame de companie, altfel nu-mi explic că după ce ne obosesc bine cu vizionări ce se întind pe jumătate de zi la final ne cer să-i mai şi plătim pentru oboseala asta? NO FUCKING WAY!
Dacă cineva care citeşte acest post se simte agent imobiliar serios care-mi poate pune la dispoziţie poze şi informaţii despre garsonierele ce stau la coadă la închiriat îl invit să se facă auzit.
-
24Mar
Mi se zbârleşte pielea pe mine. Asta da muzică! Culmea e că ştiu şi versurile, deşi nu sunt deloc un fan înrăit al Mariei Tănase. Enjoy!
-
24Mar
Nu, încă nu am apucături de nebună , deşi colegii mi-au zis în faţă că au îndoieli asupra acestui aspect.
Ştiţi ce mă distrează foarte tare, asta după declaraţiile politice, felul în care te mir ce "specialişti" vin să te înveţe cum să treci criza precum gâsca prin apă: "Te ştergi la fund cu un pătrăţel de hârtie igienică şi nu cu două, nu mai pui pe periuţă pastă de dinţi cât un bob de fasole, ci cât unul de mazăre şi ăla pricăjit, te dai cu roll-on la un subraţ, cumperi săpunul cel mai ieftin, chiar dacă-ţi crapă pielea până la sânge, îţi şamponezi părul o dată pe săptămână şi atunci o singură dată şi încerci pe cât posibil să trăieşti cu o imixtiune între apă şi răbdări prăjite. "
Cam aşa ar suna reţeta perfectă servită de iubiţii noştri guvernanţi pentru cei care s-au trezit peste noapte fără slujbă şi cu multe guri de hrănit. Ştii, de când bunica mea a murit de cancer, statisticile au încetat să mai fie pentru mine doar simple cifre înşirate într-un tabel. Abia atunci am realizat că în spatele fiecărei cifre se află o persoană căreia îi fuge pământul de sub picioare.
Oare cât îţi ia numai să numeri până la 800.000? Oare cât îţi ia să poţi înţelege drama unei mame şi a unui tată care nu-şi mai pot hrăni copilul? Pentru guvernanţi suntem însă doar o cifră dintr-o statistică înşirată într-un tabel de jumătate de pagină. Suntem doar 800.000 de şomeri până la finele anului .
