“Patriarhia Română a solicitat Direcţiei Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor lămuriri privitoare la paşapoartele biometrice şi în ce măsură datele cuprinse în acestea nu aduc atingere libertăţii şi demnităţii persoanelor. Patriarhia Română face mai multe precizări în legătură cu opiniile exprimate în dezbateri publice şi pe diferite site-uri referitoare la problema paşapoartelor biometrice.”(Mediafax)
GIZĂĂĂS!
Piticu a confirmat pe blogul personal că are în vedere crearea unui blog pentru ilustrul său motan 
Vreo idee 
Şi un video cu Bubu 
Crazy cat
Alo, dragă cetăţene, dacă ai febră asta nu înseamnă că e o urgenţă, la dracu!
Am impresia… Nu! De fapt e o certitudine. Românii nu ştiu când să sune la ambulanţă şi când să sune la medicul de familie sau să ia un taxi spre spital. Nu ştiu cine e responsabil cu astfel de explicaţii – poate familia, poate comunitatea sau poate presa… Sper însă că mulţi români mai au un dram de bun simţ care să-i oprească să sune la ambulanţă pentru orice nimic. Un exemplu care nu confirmă însă acest lucru: un bucureştean, să-i zicem domnul X, a sunat la ambulanţă pentru că soţia sa avea febră şi nu putea să respire (are gripă sau viroză). Când am vorbit cu el trecuseră şase ore de când chemase ambulanţa şi era nemulţumit că aceasta nu venise, deşi fusese informat că nu este o urgenţă.
Domnul X este unul dintre cei peste 600 de bucureşteni care au solicitat ieri o ambulanţă. Numărul a fost înregistrat până la ora 18.30. Tot până la acea oră 80 de cazuri erau în aşteptare, la fel şi cel al domnului X. Din păcate dintre cele 80 de cazuri, aproape 30 erau grave, al domului X nu era. În Capitală, serviciul de ambulnţă are în jur de 30 de maşini. Reprezentanţii serviciului spun că acest număr ar fi suficient, însă numai dacă bucureştenii nu ar mai suna întruna pentru orice nimic. De exemplu, din cele 600 de apeluri înregistrate, doar 30% sunt urgenţe, restul doar “consultaţii la domiciliu”.
Nu cred că v-au impresionat foarte mult aceste date, numai că dacă o persoană dragă ar avea nevoie urgent de o ambulanţă şi toate ar fi la viroze, febre şi tăieturi la deget cred că cerul s-ar prăbuşi peste voi.
Domnului X i-a venit ambulanţa cerută, în schimb un caz important a fost pus pe aşteptare. Şi asta doar pentru că presa nu face decât să arate cu degetul…
Aşa sunt toate de când a apărut Bubu. Câteodată am îndoieli că ar fi pisică şi nu câine. La 9 jumătate cel târziu îi vine cheful de joacă. Sare din pat jos şi invers, după care centru lui de joacă devin eu. Sare pe pătura cu care sunt învelită şi dacă nici aşa nu mă trezeşte trece la planul B – linsul pe faţă. Dă cu limba lui extrem de aspră pe unde nimereşte: frunte, nas, bărbie, urechi până şi buze. Dacă nu reacţionez nici aşa, atunci scoate planul C din mânecă- îşi lipeşte boticul de nasul sau de gura mea şi începe să ofteze.
E super dulcic şi super energic Sunt atâtea de povesti, dar toate la timpul lor 
PS: L-am surprins pe Piticu când îl pupa pe Bubu
Mie de fapt nici nu cred că-mi place să scriu. Ne voie, de nevoie câteodată o fac, rareori o fac însă şi bine. Înghit în sec şi hai cu degetele pe tastatură. Şi totuşi, mi-e dor să mai ascult Buddha Bar, să mă destind şi să dau frâu liber imaginaţiei după care să scriu tacticos şi meticulos pe blog.
Eu sunt mai degrabă antisocială. Printr-o etapă asemănătoare am mai trecut pe la jumătatea liceului. Din fericire mi-a trecut rapid. Nu numai că nu intru în polemici, dar nici măcar să răspund unei invitaţii la o discuţie nu am tragere de inimă. Şi cu toate acestea savurez comentariile pe care le primesc aici.
Subit mi-am amintit că mai am un blog, desigur şi el în paragină. Azi am văzut câteva din poze cu alţi ochi. Uof… cred că a trecut mai bine de jumătate de an de când nu am mai făcut o poză mai de doamne-ajută.
Da! Asta este perioada “de sacrificiu” şi strângi din cur şi spui “cu Dumnezeu înainte”. Ceva mă face să cred că ne grăbim prea tare spre poarta cimitirului.
Eu simt că nu trăiesc pentru mine. Da, eu nu mai ştiu ce mai fac, ce mai vreau, ce-mi place sau ce mă dezgustă. Acolo în adânc am devenit o străină pentru mine.
Eu nu înţeleg de ce lumea se teme de faptul că li se stochează numerele de telofon apelate sau apelante şi data la care sunt efectuate aceste apeluri. Pe mine nu mă încurcă deloc şi chiar nu am nimic de ascuns
Hai să nu mai facem din ţânţar armăsar
Şi da, sper ca în scurt timp Bucureştiul să fie împânzit de camere. Nema intimitate, dar măcar nu o să mai avem idioţi la orice pas.
Viral ! Bubu si blogul lui zoso
Vezi mai multe video din Divertisment »
