follow me

Meta:

adoptii animale

  • 24Aug

    • weekend-ul acesta îl am liber
    • o să am timp să fac curăţenie şi mâncare(Doamne cât de dor îmi este de o mâncare caldă)
    • o să plec la Vălenii de Munte de unde sper să mă întorc cu fotografii spectaculoase, asta dacă nu o să plouă.
    • se termină canicula, era şi cazul doar e finele lui august
    • nu o să deschid TV-ul sub nicio formă, chiar dacă ne loveşte  vreun meteorit
  • 23Aug

    Prin natura lui, omul este supus uitării. Deşi are o capacitate imensă de stocare a informaţiilor, creierul nostru şterge şi adaugă sistematic noi informaţii. Cu toate acestea, lucruri care ne-au marcat, fie în bine, fie în rău continuă să iasă la suprafaţă. Chiar dacă negăm vehement trecutul de comunişti, ne place să vorbim de lucruri mărunte, demult apuse.

    Sifonul Pot spune că, în copilărie, eram un client fidel al sifonăriilor. Mecanismul în faţa căruia petreceam jumătăţi de oră săptămânal mă fermeca. Acea maşinărie umplea de fiecare dată, fără greş, sticla verde înconjurată de o plasă din sârmă pentru ca eu să zâmbesc printre bulele din pahar. Greutatea recipientului pentru sifon a scăzut dramatic odată cu dispariţia comunismului şi apariţia PET-urilor. Ultima modă pe care mi-o amintesc, în materie de sifon, era amestecul siropului şi sifonului direct în recipient.

    Pâinea Cu un gust uşor amărui şi un miros înţepător de cocă încălzită, pâinea era cel mai vânat aliment al oraşului. Cu cizmele în mocirla „mărşăluită” de sute de alte sute de picioare aşteptam cuminţi la rând, în mijlocul iernii, ca pâinea să iasă din brutărie. Tranziţia ne-a adus pe masă un nou sortiment de pâine, cea turcească. Pufoasă şi cu găurele aurite pe talpă făcea deliciul fiecărei mese.

    Sacoşa Închise la culoare şi confecţionate din pânză sau stofă, cu mânerele din plastic sau lemn, sacoşele erau nelipsite din poşetele doamnelor sau din buzunarelor domnilor. Era un fel de „must” al erei comuniste, în care niciodată nu ştiai dacă în drum spre muncă găseşti vreo coadă în faţa unei alimentare care vinde măsline şi brânză. Moda sacoşelor de pânză a luat sfârşit odată cu apariţia pungilor de plastic, mult mai colorate şi uşor de curăţat. Acestea se foloseau până când desenele inscripţionate pe ea se transformau în câteva dungi colorate sau pur şi simplu plesneau în… fund :P

    Aş putea depăna amintiri până dimineaţă… dar las şi vouă loc de depănat amintiri…

  • 22Aug

    *Ieri, o doamnă (cred) iritată de o ştire apărută în presa centrală a simţit nevoia să defuleze: „ Vă rog să mă credeţi, eu nu cred în preoţi, chiar i-aş spânzura pe toţi, însă dacă şi pe morţi îi prezentaţi ca depravaţi, generaţia asta nouă de copii şi aşa stricată, nu va mai avea repere morale.”

    *Vorbeam zilele acestea cu mama despre un prieten de familie, organizator de nunţi, care fura din banii tinerilor câteva mii de euro, după care mergea la Biserică şi dona o mică părticică. A murit de cancer.

    *Domnul Asteluţei, aşa cum l-a numit Stolojan pe Adomniţei, ministrul educaţiei, ar cam vrea ca orele de religie să fie obligatorii până în clasa a XII-a. Nu se ştie cine sunt cei care vor preda la aceste ore, probabil cei pe care doamna de mai sus i-ar vrea spânzuraţi.

    Dacă tu ai ochii închişi şi nu vezi, asta nu înseamnă că nu există

    Deşi Biblia este plină de pilde, a ajuns acum doar o carte sacră, dar învechită, iar milioanele de ani de evoluţie au rezolvat unele mistere ale ei cu ajutorul ştiinţei. Nu neg Biblia, religia sau Biserica, însă blamez incapacitatea lor de a evolua, şi în cazul Bisericii, de a comunica.

    Nu cred în iertarea marilor păcatelor, ci doar în capacitatea de a le evita. Nu cred că Dumnezeu mă aude mai bine atunci când sunt în Biserică, şi-şi întoarce spatele atunci când sunt pe o bancă în parc. Nu cred că sex-ul înainte de căsătorie este un păcat, însă avortul cu siguranţă este.

    Eu şi Dumnezeu

    Dacă Dumnezeul vostru e impus cu forţa, eludează şi are nevoie de Biserici ca să comunice, al meu e doar un prieten care-mi oferă un umăr pe care să plâng, îmi deschide ochii atunci când îmi este greu şi mă urechează atunci când fac ceva rău. Ştie că nu-mi plac locurile aglomerate şi oamenii ipocriţi, aşa că a fost de acord ca în cinstea Lui să ridic în suflet o mică biserică din lemn. De multe ori îmi spune că e supărat pe români, că numai atunci când sunt bolnavi sau au câte o problemă vin să-i vorbească. Că fură, mint, înşală sistematic şi mai apoi vin la El ca să-i ierte.

    Dumnezeul meu e simplu şi pur şi pentru asta-L iubesc enorm.

  • 22Aug

    Enjoy

  • 21Aug

    *Elena lucrează într-o croitorie. În fiecare dimineaţă atunci când îşi bea cafeaua ridică instinctiv creionul ascuns în glastra de pe masă şi începe să deseneze frânturi de portrete pe marginea ziarului. În copilărie, toată lumea îi spunea că are talent la pictură, însă acesta a fost dat uitării când a descoperit viaţa de familie. Acum bucuria ei matinală este redată de un colţ gol al unui ziar.

    *Marcel lucrează la un service auto. Când era doar un ţânc petrecea ore în şir alături de maică-sa în bucătărie, printre ierburi aromate şi mirosuri ce-ţi umpleau gura de apă. Când a mai crescut taică-său a dizolvat această fericire luându-l cu el în atelierul de tâmplărie. Acum singurele zile în care se poate considera stăpân în regatul său – bucătăria – sunt cele în care nevastă-sa lucrează noaptea.

    *Viorica e contabilă. Fascinată de domniţele firave îmbrăcate în rochii albe şi-a convins părinţii să urmeze câteva cursuri de balet pentru juniori. La vârsta pubertăţii, părinţii au decis, însă, că meseria de contabil i se potriveşte cel mai bine. Pupilele i se dilată atunci când la televizor o domniţă plăpândă pluteşte pe scenă într-o rochie albă…

    În fiecare din noi zace un geniu. Arhitectura, gastronomia, muzica, pictura, sculptura, fizica, matematica, psihologia, poezia, dansul sunt doar câteva subdomenii în care m-aş putea regăsi ca geniu. Sunt milioane de slujbe pe care aş fi putut să le aleg şi n-am făcut-o.

    Oare câte şanse există să descoperi că eşti un geniu?

  • 19Aug

    “Doar o oră ne mai desparte de rezultatul…”

    “Ce poţi face cu 8 milioane de euro”

    “Unde să-ţi plasezi banii”

    Şi uite aşa românii, şi aşa leneşi, visează la călătorii de sute de mii de euro, maşini ultimul răcnet… Nu fac notă discordantă, am pus la LOTO chiar de miercuri :D

    În altă ordine de idei, azi mă simt norocoasă… la fel ca şi voi :))

  • 18Aug

    Azi e ziua lui Piticu. Eu şi Pisi în urăm La Mulţi Ani, să fie sănătos şi fericit… şi să ne iubească mult, de restul ne descurcăm noi :P

    Te iubim Piticule :X

  • 17Aug

    Ne preocupă manichiura, sesiunile de shopping, meciurile de fotbal şi gadget-urile, însă niciodată nu ne gândim la lucrurile mici care ne înconjoară. Vorbim din ce în ce mai des despre cât de împuţit este Bucureştiului, dar niciodată nu facem nimic. E degradant să ridici un ambalaj de pe jos, însă aruncatul gunoaielor la întâmplare e un act democratic. Înlocuirea cuvântului sex cu ecologie într-o discuţie cu prietenii este sinonim cu blasfemia, iar „Salvaţi pământul” a devenit doar un îndemn demodat şi spus din reflex. Mucuri de ţigară, ambalaje, pet-uri şi cutii se înşiră ca mărgelele pe asfalt, iarbă sau pur şi simplu plutesc prin băltoace. Înjurăm fiecare primar în parte, deşi problema nu e la ei, ci la noi. În România totul se pierde, câştigă cine poate şi totul se păstrează sub forma deşeurilor.

    Azi vă fac cunoştinţă cu Veve. Trăieşte în parcul Herăstrău în condiţii precare. Mănâncă din gunoaiele noastre şi are disperată nevoie de ajutor. Nu a avut bani ca să angajeze pe cineva care să strângă gunoiul în urma noastră. E tristă, dar încă mai speră să ţopăie prin iarbă curată şi să aibă un strop de linişte…8-|

  • 16Aug

    Feministe până-n mărul ascuns al lui Adam, ne declarăm învinse în faţa oricărei perechi de pantofi. Luptăm pentru independenţă, însă obiceiul de a merge la toaletă însoţite de o persoană de sex feminin încă persistă. Strigăm egalitate în faţa bărbaţilor, dar etajerele din baie ne sunt rezervate în totalitate. Chibzuitoare în privinţa banilor atunci când partenerul este de faţă, devenim risipitoare la prima şedinţă de shopping cu fetele. Ore întregi căutăm prin magazine ţinute perfecte, însă obosite de atâta alergătură ajungem să cumpărăm la nimereală, evident haine cu preţuri extinse. Admirăm vestimentaţia scumpă deşi n-are nici piper şi nici sare şi considerăm de prost gust hainele de chilipir. Admiratoare înfocate ale lui Bell (sau Meucci), îi folosim invenţia până când factura detaliată atinge grosimea sulului de hârtie igienică. Vorbim mult, însă nu spunem nimic şi negăm cu vehemenţa proverbul „Vorba multă, sărăcia omului”. Pisicoase şi linguşitoare transformăm dorinţele în realitate. Cu bluze din material uşor prin care se zăresc sfârcuri ţepene, profităm de slăbiciunea sexuală a bărbaţilor pentru a ne atrage încă un aliat de partea noastră. Ne dăm cu tone de creme pe piele şi avem pretenţia ca după aceea să fim sărutate cu pasiune pe întreg corpul, de parcă bărbaţii ar saliva după gustul de parafină, glicerină sau chiar lanolină (o substanţă grasă obţinută prin prelucrarea lânii brute de oi). Deşi instinctul matern este pus pe „hold on”, ne dorim cu înverşunare o pisică pufoasă şi… eventual roz. În faţa partenerului de viaţă ne transformăm în buricul pământului care trebuie pupat şi alintat încontinuu…

  • 15Aug

    Studiu de caz: FOTBALUL

    Reguli de joc:
    20 de oameni aleargă disperaţi după un obiect alb şi rotund care se rostogoleşte prin iarbă, iar când ajung la el îi dau cu piciorul. Terenul de joc este împărţit în două părţi, iar când balonul ajunge într-una din jumătăţi, oamenii adunaţi în jur încep să urle ca în codru. Punctul maxim este atins atunci când balonul trece de omul care păzeşte gaura împrejmuită cu plasă şi se opreşte în ea. În acel moment, jumătate dintre cei adunaţi se îmbrăţişează între ei, iar cealaltă parte înjură, scuipă şi aruncă cu obiecte. Nici strângerea jucătorilor în faţa porţi cu mâinile pe „ce au mai scump” nu este de neglijat.

    Fotbalul, un sport care dăunează grav privitorilor

    În cei peste 2.000 de ani de existenţă, fotbalul a reuşit să se impună ca sport rege pe aproape întreg globul. Eu aş spune că această titulatură este una nemeritată. Puţin sunt cei care practică acest joc, însă mulţi sunt cei care stau în faţa televizorului cu un pahar de bere şi a pungă de alune în faţă şi, la fiecare acţiune a unui jucător, se ridică în picioare să înjure sau să ovaţioneze. Personal nu înţeleg care-i farmecul. Şi în plus, să nu uităm de bătăliile care se dau între galerii după ce una dintre echipe a câştigat.

« Previous Entries