Fotografie realizată de Vlad Mereuţă
ÃŽntr-o zi am să sparg oglinda în bucăţi mărunte ÅŸi am să ridic un rest din adevărul tău…
Mâine îmi voi umple plămânii cu aer ca să sting lumânarea oraÅŸului…
Sub fiecare dală a parcului se ascunde un oraÅŸ în miniatrură…
Te voi săruta pe frunte ca visele tale să savureze aroma dulceÅ£ii de trandafir…
Am să sap o fântână în nisipul rece în faÅ£a valurilor înspumate…
Era mai interesant dacă se făcea referire la Parlament pentru că acolo se doarme pe rupte. Din păcate nu-l vedem pe Tăriceanu dacă doarme sau nu cu capul pe birou 
De la Piticu.ro
Visurât propune din nou o leapşă. Dacă aÅŸ prinde peÅŸtiÅŸorul de aur care ar fi cele 3 dorinÅ£e pe care i le-aÅŸ cere…
1. Aş vrea ca lumea să înţeleagă toate subtilităţile pe care le expun aici
2. Aş vrea să dorm mai mult ca să scap de răceala asta
3. AÅŸ vrea să… (e o chestie personală)
În altă ordine de idei, nu cred în peşti fermecaţi!
Monotonia, cel mai urât lucru care i se poate întâmpla unui om…
Urăsc momentele în care ajung să mă familiarizez cu unele locuri sau figuri.
Senzaţiile sunt maxime atunci când ajungi pentru prima oară într-un loc. Deşi vrei ca nicio fărâmă de noutate să nu rămână neasimilată, detaliile se ascund în spatele lucrurilor importante. Cu toate acestea, micile amănunte pe care nu le vezi de prima dată dau un aer misterios locului pentru o perioadă mai lungă de timp. Numai că, odată cu trecerea timpului, aceste detalii misterioase sunt descoperite întru totul, iar locul ajunge să nu mai prezinte niciun interes. Închide ochii şi aminteşte-ţi de prima întâlnire cu locul în care eşti acum. Vei fi surprins să vezi cum senzaţiile se trezesc la viaţă, iar amintirile redau o imagine total diferită de ceea ce vezi tu în prezent.
Închide ochii şi aminteşte-ţi de senzaţiile uitate. Monotonia ne face să uităm să trăim.
În altă ordine de idei, cred că delirez din cauza temperaturii
Jurnal din viitor VII (povestioara imaginară)
În urmă cu ceva vreme am fost ridicată de pe raftul din supermarket şi pusă într-un coş de cumpărături alături de multe alte mărunţişuri. Nu ştiu exact cum să definesc starea care mă cuprinsese atunci. Era un sentiment de bucurie amestecat cu stropi de teamă şi neîncredere. Pe de o parte eram bucuroasă pentru că părăseam acel loc aglomerat, dar rece, iar pe de cealaltă parte era frica de necunoscut şi teama de a nu-mi putea face treaba corect.
Odată cu trecerea timpului am constatat că viaÅ£a mea de cârpă de bucătărie se derula într-un ritm normal. Stăteam la loc de cinste, agăţată de cuiul de deasupra chiuvetei. Eram folosită numai la lucruri delicate, până într-o bună zi în care o mână plină de grăsime s-a ÅŸters nemilos pe Å£esătura mea imaculată. De atunci zilele au devenit din ce în ce mai… jegoase. Zilnic degete pline de sos tomat de peÅŸte, grăsime de la cartofii prăjiÅ£i sau muÅŸtar se ÅŸtergeau pe mine.
După scurt timp am ajuns să şterg resturile de pe masa, iar “casa†mea s-a mutat într-un colţ, pe jos, alături de sticle cu ulei, oţei şi cutii cu detergent şi sare. În acel moment am simţit cum frica începe să mă cuprindă. Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea ajunge o simplă cârpă de şters pe jos. Zilnic priveam nostalgică agăţătoarea goală de deasupra chiuvetei. Îmi vroiam atât de mult locul de cinste înapoi, însă ceea ce am făcut a fost doar să mă resemnez.
ÃŽntr-o zi fosta mea “casă†a fost ocupată de o altă cârpă de bucătărie. Ochii mei priveau revoltaÅ£i la frumuseÅ£ea ei. Acela era locul meu ÅŸi nu era deloc corect ca cineva să mi-l fure. Am început să mă întreb dacă nu cumva eu eram cea vinovată pentru că nu-mi făceam treaba aÅŸa cum trebuie. Mii de întrebări fără răspuns s-au derulat în capul meu. Mă simÅ£eam jignită ÅŸi singură…
