Habar nu am dacă românii muncesc prea mult sau dacă doar se relaxează în timpul orelor de serviciu. Cert este faptul că după ora 17 străzile se aglomerează şi începe iar goana, de data aceasta spre casă. După ce au rupt în două
ATENŢIE! Nu sunt de fier, iar această lipsă de respect mă deranjează!
De Mihai Morar
“De ce seara, dupa zece, cand ma intorc acasa de la cina cu prietenii, in office building-urile de otel si sticla, vad siluete cocosate, aplecate peste tastatura?
De ce 80 la suta din prieteni, cand ii sun sa-i intreb de viata, imi raspund: ”Dimineata nu te-am putut asculta! Am stat la birou pana la unu, noaptea!”
De ce 70 la suta din prieteni, cand ii sun in timpul saptamanii sa-i chem la film, raspund invariabil: ”Nu pot, maine am deadline la un proiect! Vorbim in weekend!”?
De ce 50 la suta din prieteni, cand ii sun in weekend sa-i chem la cafea imi raspund: ”Trebuie sa trec un pic pe la birou. Vorbim dupa!”
De ce la 500 de euro, laptop, telefon si, eventual, masina din partea companiei, sunt maxim fericiti ca fac parte din clasa medie?”
Integral la Hotnews
Cel mai bun post pe care l-am citit de o lună încoace…
Nu-mi place să merg la medici. Şi mai ales nu-mi place să ajung de urgenţă la spital. Dacă acum un an şi jumătate am avut parte de incidente neplăcute la Spitalul Universitar, la Spitalul de Urgenţă Floreasca am descoperit o echipă de medici prietenoşi şi dornici să te ajute…
Mi-au făcut o serie de analize şi mi-au recomandat să rămân în spital pentru monitorizare. Chiar dacă am stat la rând la ecografie mai bine de o oră şi jumătate, după ce am intrat în cabinet am înţeles de ce dura aşa de mult. Doctorul a stat de vorbă cu mine şi mi-a explicat într-un limbaj normal de ce am câteodată dureri în anumite zone.
Până şi asistentele au fost de treabă. Deşi avea 57 de ani, asistenta de pe tura de noapte a stat la sporovăială cu mine cam jumătate de oră, după miezul nopţii…
Şi nu, nu am dat nicio atenţie, deşi toţi meritau măcar o ciocolată…
Parlamentu l-a suspendat, poporul a ieşit în stradă ca să-l susţină.
Şi nu, nu veau ca pesediştii să vină iar la guvernare. Nu pe ei i-am votat! (revoltată)
Congo?
O zi nebună de tot. Am muncit pe rupte (recunosc că-mi place, deşi nu-mi place titulatura de workoholic).
Acum visez la o ciorbă rece de dovleac cu lapte sau praz cu măsline sau ciorbă de lobodă sau mâncare de urzici cu ou şi mămăligă… Probabil voi mânca o shaorma…
Noapte bună vouă…
În altă ordine de idei, îmi pare rău că nu am mai apucat să scriu p-aci. Mă voi strădui mai mult în următoarele zile, după ce trece perioada cu Băsescu
Fotografie realizată de Vlad Mereuţă
Într-o zi am să sparg oglinda în bucăţi mărunte şi am să ridic un rest din adevărul tău…
Mâine îmi voi umple plămânii cu aer ca să sting lumânarea oraşului…
Sub fiecare dală a parcului se ascunde un oraş în miniatrură…
Te voi săruta pe frunte ca visele tale să savureze aroma dulceţii de trandafir…
Am să sap o fântână în nisipul rece în faţa valurilor înspumate…
Era mai interesant dacă se făcea referire la Parlament pentru că acolo se doarme pe rupte. Din păcate nu-l vedem pe Tăriceanu dacă doarme sau nu cu capul pe birou 
De la Piticu.ro
Visurât propune din nou o leapşă. Dacă aş prinde peştişorul de aur care ar fi cele 3 dorinţe pe care i le-aş cere…
1. Aş vrea ca lumea să înţeleagă toate subtilităţile pe care le expun aici
2. Aş vrea să dorm mai mult ca să scap de răceala asta
3. Aş vrea să… (e o chestie personală)
În altă ordine de idei, nu cred în peşti fermecaţi!
Monotonia, cel mai urât lucru care i se poate întâmpla unui om…
Urăsc momentele în care ajung să mă familiarizez cu unele locuri sau figuri.
Senzaţiile sunt maxime atunci când ajungi pentru prima oară într-un loc. Deşi vrei ca nicio fărâmă de noutate să nu rămână neasimilată, detaliile se ascund în spatele lucrurilor importante. Cu toate acestea, micile amănunte pe care nu le vezi de prima dată dau un aer misterios locului pentru o perioadă mai lungă de timp. Numai că, odată cu trecerea timpului, aceste detalii misterioase sunt descoperite întru totul, iar locul ajunge să nu mai prezinte niciun interes. Închide ochii şi aminteşte-ţi de prima întâlnire cu locul în care eşti acum. Vei fi surprins să vezi cum senzaţiile se trezesc la viaţă, iar amintirile redau o imagine total diferită de ceea ce vezi tu în prezent.
Închide ochii şi aminteşte-ţi de senzaţiile uitate. Monotonia ne face să uităm să trăim.
În altă ordine de idei, cred că delirez din cauza temperaturii
Jurnal din viitor VII (povestioara imaginară)
În urmă cu ceva vreme am fost ridicată de pe raftul din supermarket şi pusă într-un coş de cumpărături alături de multe alte mărunţişuri. Nu ştiu exact cum să definesc starea care mă cuprinsese atunci. Era un sentiment de bucurie amestecat cu stropi de teamă şi neîncredere. Pe de o parte eram bucuroasă pentru că părăseam acel loc aglomerat, dar rece, iar pe de cealaltă parte era frica de necunoscut şi teama de a nu-mi putea face treaba corect.
Odată cu trecerea timpului am constatat că viaţa mea de cârpă de bucătărie se derula într-un ritm normal. Stăteam la loc de cinste, agăţată de cuiul de deasupra chiuvetei. Eram folosită numai la lucruri delicate, până într-o bună zi în care o mână plină de grăsime s-a şters nemilos pe ţesătura mea imaculată. De atunci zilele au devenit din ce în ce mai… jegoase. Zilnic degete pline de sos tomat de peşte, grăsime de la cartofii prăjiţi sau muştar se ştergeau pe mine.
După scurt timp am ajuns să şterg resturile de pe masa, iar “casa” mea s-a mutat într-un colţ, pe jos, alături de sticle cu ulei, oţei şi cutii cu detergent şi sare. În acel moment am simţit cum frica începe să mă cuprindă. Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea ajunge o simplă cârpă de şters pe jos. Zilnic priveam nostalgică agăţătoarea goală de deasupra chiuvetei. Îmi vroiam atât de mult locul de cinste înapoi, însă ceea ce am făcut a fost doar să mă resemnez.
Într-o zi fosta mea “casă” a fost ocupată de o altă cârpă de bucătărie. Ochii mei priveau revoltaţi la frumuseţea ei. Acela era locul meu şi nu era deloc corect ca cineva să mi-l fure. Am început să mă întreb dacă nu cumva eu eram cea vinovată pentru că nu-mi făceam treaba aşa cum trebuie. Mii de întrebări fără răspuns s-au derulat în capul meu. Mă simţeam jignită şi singură…
