El: Ţi-am spus că relaţia asta nu are nici un viitor! Pur şi simplu nu mai am timp şi pentru tine!
Ea: Ba ai, dar nu vrei să-ţi faci! Toată ziua te ocupi cu zeci de nimicuri!
EL: Pentru mine aceste nimicuri înseamnă mult!
Ea: Pentru mine nu!
El: Şi ce vrei să fac?
Ea: Nimic. O să fac eu! Plec!
Doi străini sub acelaşi acoperiş.
Un sunet Å£ipător mă trezeÅŸte brusc din amorÅ£eală. Instinctual întind mâna după telefon. La celălalt fir o voce seacă îmi reaminteÅŸte că am decalat deja de două ori data de predare a proiectului. ÃŽmi spun în gând „La dracu, am venit acasă la ora douăsprezece ÅŸi jumătate!â€. ÃŽl asigur că îl voi trimite pe mail în maxim 2 ore ÅŸi închid convorbirea. DeÅŸi sunt ameÅ£ită reuÅŸesc să ghicesc unde sunt limbile ceasului. E 11.47. Ah, azi este duminică ÅŸi vroiam să mai lenevesc în pat vreo două ore.
ÃŽmi fac o cafea tare iau laptopul în braÅ£e ÅŸi mă apuc de proiect. ÃŽncerc să-mi reamintesc ce făceam acum un an de zile, acum doi ani, 3… în copilărie. Brusc revin în prezent… Patul e gol. Ah, nu l-am mai văzut de o săptămână. Pun mâna pe telefon ÅŸi-l sun. De abia din a treia încercare reuÅŸesc să-l prind la telefon. „Bunăâ€, „Nu pot vorbi acum†şi convorbirea se închide brusc.
Încep din nou să visez cu ochii deschişi. Ultima dată când ne-am văzut a fost duminica trecută. Am luat o sticlă de vin, sperând că vom petrece mai mult timp împreună. El şi-a luat laptopul în braţe şi şi-a pus căştile pe urechi, iar eu am căutat o carte. După 10 minute mi-am dat seama că nu am starea necesară ca să citesc. Mi-am adus aminte că mai avem prieteni pe Messenger aşa că nu am ratat ocazia să beau vinul împreună cu ei. Pentru o secundă ochii mei s-au mutat în tavan de unde am văzut doi străini în acelaşi pat…
Revin la proiect, nu-mi permit să pierd timpul…
Trântesc uşa după mine. În lift lacrimile mi se varsă pe obraz. Mă urc în maşină şi pornesc spre nicăieri. Lacrimile îmi înceţoşează vederea…
Gânduri seci şi ofilite îmi năpădesc creierul…
Ana Maria 25.01.2008
Jurnal din Viitor I Jurnal din Viitor II
si viata a rulat inca o data in fata ochilor ei.. frumoasa descrierea. just for the record: timp este totdeauna, binevointa lipseste. inca o data, frumos entry
Toată povestea-i frumoasă, dar e urât finalul.
pai finalul e realitatea. in acelasi timp finalul e inceputul si sfarsitul povestii
pentru mine finalul a facut povestea mai frumoasa.
sad stuff. E bine sa fi workahoolic dar de la 9-17 sau cat e programul.
ooo, ce mi-a placut
asa e intotdeauna. el da vina pe ea si invers. amandoi lucreaza pana tarziu, doar ca se poate ca si acel camion sa o fi ocolit pe ea… si sa nu patit nimic.
comentez cam tarziu, dar de abia azi am aflat de blog
ia incercati sa`i faceti o surpriza prietenului/prietenei asteptand pe el/ea cat mai sumar imbratat posibil, cea mai potrivita zi cred ca ar fi intr`o vineri. nu garantez, nu am incercat acest lucru, dar, cred ca oricat de obosit/a ar fi, ar face un efort si ar uita de toate chiar daca acest lucru ar fi doar pt 30 min sau poate o ora
Ah… cred că s-a înÅ£eles greÅŸit. Posturile “Jurnal din viitor” sunt pure ficÅ£iuni.
Ce frumos.. in sfarsit un post care m-a facut sa citesc pana la capat.
probabil cel mai bun post de pe blogul tau, foarte adanc scris, in general scrii foarte bine, felicitari, imi place cum scrii